Barbatii nu sunt construiti pentru a fi mame

Da da, stiu ca poate nu este titlul care trebuie dar asa vad eu lucrurile.

De ce am ales acest titlu? Pai sa va explic

Dupa cum stiti si m-am tot repetat, ne-am chinuit vreo 6-7 ani sa-l avem pe Thomas al nostru. Suntem impreuna de 12 curand 13 ani. Deci de pe la 20 de ani ne tot lovim unul de celalalt ­čÖé Amandoi ne-am dorit foarte tare sa avem un copil si simteam ca el este sprijinul meu in toate numai ca va spun, barbatii sunt construiti diferit!!!! E ca si cum atunci cand noi, femeile, am fost construite, Dumnezeu si-a pus folosit toata concentrarea si priceperea , ne-a facut si femei de cariera, modele, mame, sa gasim solutii rapid, sa reusim sa depasim o situatie critica, sa trecem usor peste raceli si boli, incat la construirea barbatului a obosit si probabil a spus: las ca merge si-asa :)) Zau! Altfel nu-mi explic cum toti sunt la fel. Am tot auzit de o carte: Femeile sunt de pe Venus si barbatii de pe Marte sau ceva de genul, nu am apucat sa o citesc dar ma intreb daca merge pe acelasi principiu. Adica atunci cand al meu iubit sot are o raceala sau il doare putin gatul aaaa pai s-a terminat! Sta si se plange o gramda. Pe cand noi, noi nu avem voie sa fim bolnave. Nu stiu daca va amintiti vreodata in copilaria voastra ca mamele sa fi fost racite. Nimeni nu-si aminteste asa ceva!

Dupa nasterea lui Thomas, bineinteles ca am primit ajutor de la sotul meu, nu va ganditi ca e genul de barbat care nu se implica deloc. Se implica dar poate ca nu se implica asa cum imi doream eu. Si asta nu pentru ca nu vrea ci pentru ca nu poate. De aici si titlul articolului. El nu poate inventa povesti pornind de la 2 roti de tractor ca sa reuseasca sa-l tina pe Thomas mai mult pe olita. El nu e genul de om caruia sa-i placa foarte tare sa vorbeasca, asa cum imi place mie si de aici uneori si lipsa de comunicare cu copilul. In parc ne plictisim amandoi, aici nu e nici o diferenta intre noi dar parca eu rezist mai mult stiind ca daca il obosesc pe Thomas va reusi sa doarma mai bine.

Pe umerii mei a cazut toata logistica, tot programul lui Thomas, cumparaturile pentru casa si asta nu pentru ca nu vrea ci pentru ca prefer sa le fac eu pentru ca stiu ce am in cap si stiu cum trebuie organizat programul astfel incat sa am un happy baby. Am plecat sa fac acele cursuri de prim ajtor si l-am lasat pe sotul meu singur cu Thomas exact cand era ora cinei. Si va marturisesc ca s-a descurcat excelent. I-a dat sa manance, l-a pus apoi pe olita. Dar o data ­čÖé Daca vrea , poate, nu e nici un dubiu in privinta aasta.

Sotul meu imi impartaseste valorile dar prefera sa spuna you do the talking and i ll do the playing! Lucru care nu este gresit dar uneori mi-as dori si eu o pauza. Mi-as dori sa nu trebuiasca sa ma gandesc mereu de cate schimburi am nevoie la mine pentru Thomas, sa nu trebuiasca sa anticipez ca se va plictisi la masa in oras si deci am nevoie de tractorul lui preferat si de nu stiu care maimutica. Neaparat sa fie fara sunet ca sa nu-i deranjeze pe ceilalti. Sa nu trebuiasca sa calculez totul la minut si sa ma pot relaxa de o iesire in oras fara sa ma gandesc ca daca intarzie 10 minute mancarea, Thomas deja va fi nervos si pranzul e compromis. Sa am mereu servetele umede la mine, sa am mereu pampersi, sa am si un biscuite astfel incat daca ii e foame sa nu-l indop cu paine. Toate chestiile astea ma obosesc. Dupa, vino acasa, spala-l pe maini, pune-l pe olita, inventeaza toate prostiile posibile de povesti astfel incat el sa mai aiba rabdare sa stea acolo si dupa in final somnul de dupa amiaza. Si ganditi-va ca e abia ora 13. Dupa ce adoarme el, imi scot toate jucariile lui din geanta si ma apuc sa fac curat prin casa sau sa-i pregatesc diverse gustari pentru iesirea de dupa amiaza. E greu. Si mi-as dori si eu sa vin ca o floare la masa, sa mananc eu intai, sa nu ma murdaresc dar am invatat ca nu se va putea niciodata. Pentru ca eu sunt mama lui! Si niciodata un tata nu va putea face ce face o mama pentru copilul ei. Si e ok.

Noaptea ii verific pampersul si il schimb mereu ca sa doarma confortabil si sa nu se simta ud. Fac treaba asta mecanic, instinctiv, nici nu-mi aduc aminte a doua zi daca am dormit sau nu o noapte intreaga!

Oricat de obosita sunt, atunci cand primesc imbratisarea copilului meu face ca toate lucrurile astea sa merite! Jos palaria pentru voi mamelor! Bucurati-va ca de noi depinde cresterea si dezvoltarea copiilor nostri! E important ca partenerii de viata sa va imparta valorile. Ca daca nu, daca va veti certa pentru fiecare decizie pe care va trebui sa o luati pentru copilul vostru, veti obosi foarte repede. O mama stie intotdeauna ce e mai bine pentru copilul sau, bineinteles pana la o varsta!

Si ca sa concluzionez, nu mai am aceleasi asteptari ca inainte, nu ma mai supar, nu ma mai cert pentru ca mi-am dat seama ca nu o face din rea vointa, ci pentru ca el asa e construit!

Share: