Prima calatorie-partea a doua

Asa si cum va spuneam…de la Nisa am inchiriat masina si am plecat spre Cannes, destinatia noastra. Bineinteles ca am solicitat si scaun de masina pentru el deoarece legile sunt foarte stricte in privinta asta plus ca mie mi-e frica sa nu-l pun in scaun si sa merg cu el tinut in brate. Nu stii ce se poate intampla asa ca mai bine sa fie in siguranta.

Drumul de la Nisa la Cannes dureaza in jur de 30 de minute. Maxim. Bine daca mai pui la socoteala timpul pierdut pana gasesti loc de parcare, nervii ca ai ratat intoarcerea si alte chestii de genul acesta ajungi cam pe la vreo ora jumate πŸ™‚ Cel mai tare in vacante ma enerveaza sotul meu, dar asta nu e nimic nou, sa tot fie vreo 12 ani de cand ne enervam reciproc ca sa nu credeti ca eu ma las mai prejos. Nu, nu!

In fine, ajungem la destinatie si da-i si debarca-te cu catel, cu purcel. Intram  in camera si asa cum v-am spus, gasesc sterilizator de biberoane, incalzitor, cadita si patut pentru el. Totul din partea hotelului, sa nu va ganditi ca ne-au taxat pentru asta.

Despachetam, il schimb pe Thomas, noi facem repede un dus si iesim in oras. Mereu cand ies cu Thomas am la mine un ghiozdan in care ii pun schimburi de haine, pampers, jucarii si pe vremea aceea lapte praf si biberoane. Thomas era in culmea fericirii, l-am lasat direct in body pentru ca era foarte cald si oricum era protejat de umbrela carutului. Prima zi am petrecut-o pe promenada, admirand marea si minunadu-ne de ingerasul nostru care se comporta exemplar. Seara am iesit la restaurant sa mancam si pe la ora 21 am revenit in camera unde i-am facut baia si l-am bagat la somn. Pe vremea aceea, Thomas manca noaptea cam de doua ori, la miezul noptii si la 4 dimineata. Si pentru ca aici nu aveam salvarea mea, Baby Brezza, a trebuit sa improvizez. Aveam un recipient in care puteam sa pun x masuri de lapte. Iar eu stiam ca el bea noaptea 210 ml de lapte. Asta insemna cred vreo 4 masuri de lapte plus 180 ml de apa sau 160, nu mai tin minte exact. Iar eu ce faceam? De seara umpleam 2 biberoane cu catitatea respectiva de apa, iar cand se trezea Thomas doar turnam cantitatea potrivita de lapte, amestecam si ii dadeam sa manance. Eu niciodata nu i-am incalzit laptele lui Thomas sau niciodata nu i-am fiert apa. Daca eram in oras, exact aceeasi miscare o faceam.

Pe timpul noptii foloseam si pompa ca dimineata sa-i dau lapte matern. Dimineata spalam biberoanele si pompa si le bagam la sterilizat ca sa am suficiente biberoane pe drum deoarece nu stiam cand ne vom intoarce la hotel. Pe vremea aceea, Thomas putea dormi oriunde si avea mai multe somnuri pe zi nu ca acum cand are doar unul.

A doua zi am fost intr-un orasel care noua ne place tare mult St Paul de Vence. Superb! Un oras plin cu picturi, galerii de arta, mici magazine specifice pentru Coasta Frantei. Ceea ce nu am luat eu in calcul era piatra cubica de pe jos. Carutul nostru fiind cu rotile foarte mici, nu se descurca atat de bine pe teren accidentat. Prin urmare, Thomas a fost carat in brate toata ziua. Nu a fost un lucru rau pentru el dar va spun ca dupa un an si aproape 4 luni de carat in brate, spatele meu se resimte. Thomas a participat la o nunta ce avea loc acolo la biserica lor iar eu eram mandra nevoie mare pentru ca toata lumea il admira pe cel mai vesel baietel. A fost o zi foarte frumoasa, am luat pranzul la un restaurant care era situat undeva deasupra oreselului si aveam o priveliste deosebita.

Avantajul cand pleci cu un copil la o varsta atat de mica este ca doarme oriunde si mananca doar lapte. Mi se pare un mare plus. Acum Thomas are un singur somn de la ora 14 la ora 17 si trebuie neaparat sa fim acasa sau la hotel, undeva unde sa fie un pat:) Bine, mai sunt si alte mamici care sunt mai relaxate decat mine dar eu cu Thomas sunt foarte stricta in privinta somnului. Mi se pare ca daca nu-si face somnul, tot eu am de tras dupa aceea cu el pentru ca este irascibil si nu ne mai putem intelege.

Cand era timpul de masa, ii pregateam laptele praf pentru ca nu ma plimbam cu biberonul de lapte matern dupa mine iar el de la san nu mai manca de mult asa ca doar dimineata si seara ii dadeam din laptele meu.

Acum? Mi se par mai complicate plecarile cu el dar sa nu va ganditi ca asta ne opreste in vreun fel din a ne organiza vacante impreuna cu el. Acum mananca normal, cam ceea ce mancam si noi, numai ca nu mai poti sta in liniste de vorba la masa πŸ™‚ Am un copil foarte activ si pentru noi e o mare mandrie.

Sincer nu mai tin minte daca am fost in Monaco in a treia zi sau am petrecut-o tot in Cannes, oricum programul a fost cam acelasi.

Cand a venit ziua cu plecarea, trebuia sa facem check out-ul de la hotel la ora 11. I-am rugat daca se poate, contra cost, sa facem mai tarziu plecarea iar ei au spus ca putem pleca oricand dorim pentru ca avem un copil mic si nu se pune problema sa stam pe strazi πŸ™‚ Strainii, mai ales francezii, sunt foarte atenti cu cei mici si ii protejeaza. Aveam avion la ora 17 si am mai profitat cu plimbarea si in ultima zi iar la ora 15 am plecat spre aeroport.

In aeroport, aceeasi poveste. Nu am stat deloc la cozi, ne-au trimis la un rand special pentru familii desi aveam si cainele cu noi iar la el e mai complicat la ghiseul de check in.

Ne-am urcat in avion, ni s-a inmanat centura pentru el pentru ca bebelusii pana in 2 ani nu au scaunul lor si la decolare si aterizare trebuie sa fie prinsi intr-o centura de siguranta care este atasata la centura mamei sau tatalui, dupa caz. Thomas a dormit tot drumul, aproape de Romania s-a trezit de foame, i-am facut un biberon si dupa a stat cuminte. Mai greu e acum cand efectiv nu mai are stare in avion, de aceea eu caut sa plec pe somnul lui de dupa amiaza, chiar daca asta inseamna un cost in plus. Nu am chef sa ajung cu creierii prajiti la destinatie πŸ™‚

Ce va recomand eu, daca aveti posibilitatea, este sa plecati cat mai des cu ei. Stiu ca este greu dar ei se bucura atat de tare cand stau cu ambii parinti si vad lucruri noi. Chiar daca aud in jurul meu cum ca, un copil nu are amintiri pana la varsta de 3 ani, eu sunt de parere ca aceste plecari ii ajuta pe ei sa se dezvolte si faptul ca vad diverse culturi, gusta diverse mancaruri, ii ajuta sa nu mai fie mofturosi si sa guste din orice. Si credeti-ma, Thomas este alt copil cand pleaca. E atent la orice, se uita, analizeaza, se duce la toata lumea si e super cuminte. Nu as da plecarile noastre de acum cu Thomas pe vacantele in doi de le aveam inainte. Nu inteleg cum nu ma plictiseam inainte. Ce faceam toata ziua?

Ca sa concluzionez: e greu dar merita! Ai nevoie doar de o foarte buna organizare.

O sa mai vorbesc pe acest subiect deoarece pe multe dintre voi va intereseaza si voi scrie si despre plecarea noastra de o luna de zile impreuna cu el πŸ™‚ Stay tuned

Share: