Refuzi sa fi fericita

Cum faci cand lucrurile nu mai merg? Am scris de multe ori ca am cedat, ca am simtit ca nu mai pot. De oboseala, de epuizare. Totul cade pe umerii nostri, ai femeilor, ai mamelor. Cumva de noi depinde armonia in casa! Dar cum faci cand simti ca tu chiar nu mai poti? Stai in relatia aceea chiar daca tu, hai sa spunem, il urasti pe cel de langa tine? Crezand ca asta este bine pentru copilul tau, sa creasca cu un tata, de fapt nu cu un tata, cu al lui tata?

Eu nu sunt de parere ca trebuie sa te conformezi, sa te sacrifici. Ne sacrificam si asa suficient incat numai de asta nu avem nevoie. Cei 3 ani care urmeaza dupa nasterea unui copil reprezinta un adevarat test pentru familia respectiva. Am vazut pe pielea mea. Am mult mai multe certuri cu sotul meu, dar nu va ganditi la ceva grav. Motive stupide dar care pe fondul oboselii am tendinta de a le exagera. Iar el de multe ori nu ma intelege, pentru ca, el chiar nu gandeste asa cum gandesc eu. Cu toate astea il iubesc pe sotul meu si nu ma vad traind o viata separata de el si de fiecare data am incercat sa ne rezolvam problemele. Sotul meu ma ajuta. Chiar ma ajuta. Se gandeste la noi, la mine si la Thomas, intai sa avem noi, dupa aceea el. Bine, aici nu intra si mancarea :)) Acolo e mereu primul :)) E familist, ne petrecem tot timpul liber impreuna, in curand plecam pentru o luna de zile din tara toti 3.

Dar am in jurul meu cazuri in care parintii se cearta foarte tare si chiar de fata cu cei mici. Oare asta este viata pentru ei? Sa-si vada parintii certandu-se? Crezand ca poate e din cauza lor?

Eu provin dintr-o familie cu parinti divortati. Credeti-ma ca erau multe certuri. Certuri pe care ma faceam ca nu le aud. Mi-am gasit acum ceva timp niste carnetele pe care scriam : mami+tati=love ­čÖü eram in clasele I-IV cand parintii mei s-au separat si cred ca a fost cea mai buna decizie atat pentru ei cat si pentru mine. Nu stiu unde ajungeam daca se mergea pe principiul Hai sa stam impreuna pentru copil. A fost o decizie inteleapta. Nu stiu cum as fi crescut numai prin certuri si tipete. Nu stiu daca as fi fost persoana care sunt acum. Ce a schimbat divortul parintilor mei in mine a fost dorinta asta nebuna de a avea familia mea. Pentru ca recunosc, am simtit o oarecare lipsa. Dar sa cresti intr-o casa unde parintii, care ar trebui sa-ti fie modele in viata de iubire si bunatate, se cearta non-stop si ajung sa se urasca, nu cred ca iti asigura un viitor ok. In sensul ca tipetele acelea cu care tu cresti s-ar putea sa te influenteze atat de tare, incat si tu la randul tau sa ai o atitudine ostila fata de cei din jurul tau.

Am prieteni care s-au separat de-a lungul anilor. Pentru ca pur si simplu nu se mai putea. E greu sa iei o astfel de decizie, e greu sa o iei de la zero dupa cativa ani dar cred ca asta e cel mai bine pentru tine si copilul tau. Fericirea ta, implinirea ta ca femeie,nu trebuie data la o parte de dragul copilului. Crezand ca astfel ii va fi lui bine. Nu ii va fi! Va suferi!

Daca relatia nu merge si daca dupa multe eforturi tot nu sunteti acolo unde va doriti e mai bine sa spuneti stop! Mai bine pentru voi si pentru copilul vostru. Nu e bine sa ajungeti sa va urati! Aveti un copil impreuna care este lumina ochilor vostri! De el va trebui sa aveti grija toata viata.

Sunt seri in care poate adormi plangand, te simti neinteleasa, vorbeste cu partenerul tau, spune-i care sunt problemele. Poate el nu vede astfel lucrurile. Poate si el are ceva de obiectat. Comunicarea este cheia! Fa un efort sa-ti salvezi relatia dar daca nu merge it s better to let it go…

Share: