Aventuri in Caraibe

Chiar ni se potriveste acest titlu pentru ceea ce am trait in luna cat am fost plecati la soare.

Asa cum am scris anterior pe 20 Ianuarie ne-am mutat in St Martin unde urma sa ne petrecem ultimile zile din aceasta vacanta. Pentru ca ne-au anulat cu 2 zile inainte de calatorie biletele de barca pe care le aveam din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile, a trebuit sa luam un avion de mici dimensiuni. Cat de mici? Incapeau 10 persoane. Drumul era foarte scurt, doar 10 minute deci nu trebuia sa fie vreo problema. Numai ca sotul meu e super panicat de acest zbor. Nu am putut schimba 2 cuvinte cu el decat dupa ce am aterizat. N-am mai vazut asa ceva, ce se putea intampla? Oricum la aterizare, dupa ce a pupat pamantul, am ajuns la concluzia ca e mult mai usor si rapid sa faci transferul de pe o insula pe alta cu avionul. Iar la pret este cam la fel.

Bun, deci zbor de 10 minute. Majoritatea celor care au fost cu noi in avion erau in tranzit catre casa numai noi mai ramaneam pe insula. Aveam un singur bagaj de cala. Unul. Aeroportul era gol pentru ca nu aterizase nici un avion inafara de buburuza noastra. Prin urmare eram numai noi la asteptare bagaj. Stiti cat a durat sa ne vina bagajul? O ora! Si stiti de ce? Pentru ca pur si simplu l-au lasat pe pista. Uite asa! Pentru ca au putut :)) Va zic sincer eram socati. Am zis ca trebuie sa fie o gluma. Sa ti se piarda bagajul intr-un zbor de 10 minute. In fine, fericiti ca ne gasesc bagajul pornim catre inchirieri masini sa ne ridicam masina pentru care credeam ca avem rezervare dar surpriza se pare ca nu aveam :)) Nu conteaza, o rezolvam si pe asta. Plecam si de acolo, spre casa. Eram franti. Desi zborul a durat doar 10 minute, practic ne-am petrecut toata ziua pe drumuri. Hotelul frumos, pe malul marii, aveai nisipul la picioare in momentul cand deschideai usa de la terasa. Chiar il recomand. Super kids friendly, apa mica si linistita.

Marea marea realizare a mea in aceasta vacanta, de fapt a copilului, a fost ca a inceput sa faca la toaleta. Si ca cere. Nu stiti cat de mandra sunt. La un an si 10 luni credeti-ma ca e o realizare. Problema e la culcare cand nu avea chef sa doarma cerea incontinuu Pipi Pipi ca sa ne ridicam din pat si sa-l ducem la toaleta si astfel mai tragea de timp. L-am pus de la 11 luni pe olita, mi-am rupt spatele cu el stand in fata lui, citind carticele, aratandu-i jucarii dar in sfarsit a meritat. Nu mai avea pampers decat seara. Si bineinteles pe avion pentru ca erau momente cand chiar nu aveam cum sa mergem la toaleta. Dar atat de mandra sunt de el!

In ultima zi dinaintea plecarii, Thomas a plans foarte tare, nu reuseam deloc sa-l linistim. M-am uitat in gurita, ii da o masea din partea de jos si am rasuflat usurati ca macar nu l-au luat durerile la inceputul vacantei ca ni se lua de vacante in 3 :))

Pe 24 ianuarie ne-am prezentat la aeroport pentru zborul de intoarcere catre casa. V-am povestit ca am avut un singur bagaj de cala. Cand am plecat aveam 22 kg. Cand sa ne intoarcem aveam 25 si chiar nu inteleg cum pentru ca nu am cumparat absolut nimic. Sotul meu a inceput sa se enerveze, sa arunce pe acolo, intr-un final o rezolvam, scoatem o jucarie din lemn de-a lui Thomas care cantarea destul de mult plus o masca de par de-a mea. Bineinteles ca era vina mea, nu v-am obisnuit pana acum? :)) Nu stiu de ce dar mereu sotul meu in ziua plecarii este foarte agitat. Cred ca intervine frica aceea de avion. Eu nu am nici o treaba. Daca Thomas e mancat, schimbat, linistit atunci totul e perfect pentru mine.

Drumul catre Amsterdam a durat 8 ore jumate, Thomas a dormit 6 dintre ele. In restul a sarit. Pe scaun, pe mine, pe taica-su, era foarte foarte vesel, nu stiu de ce. Nu pot sa-i reprosez nimic. Nu mi-as fi inchipuit ca tolereaza atat de bine un zbor atat de lung.

La Amsterdam am avut o ora si 35 minute escala, Nu am avut timp de nimic, decat sa-l ducem pe Thomas la baie. I-am luat la pachet o omleta de la o cafenea pe care i-am dat-o in avion. Dupa ce ne-am imbarcat, am mancat iar copilul din nou la somn. A dormit 2 ore, atat cat a durat drumul spre casa. La ora 13 am aterizat in Bucuresti. Am zis ca nu comandam taxi ca sigur stam vreo ora la bagaje. Boom, bagajul nostru a venit primul. Spart dar primul :)) In fine eram atat de obosita ca nici sa ma enervez nu mai puteam. Ajungem acasa unde ne astepta bona si Muffy si a inceput distractia. Credeam ca Thomas va fi foarte obosit insa cand s-a vazut la el acasa, inconjurat de toate jucariile lui, s-a jucat incontinuu timp de 6-7 ore. Si nu exagerez.

Ce sa zic…a fost per total cea mai frumoasa vacanta a noastra. Si nu exagerez cu nimic. Dar de ce spun asta tocmai acum cand am avut atatea peripetii? Pentru ca am fost cu el si l-a putut observa cum a crescut, cat de bine intelege ce ii spun, ce ii cer. Cum ma asculta atunci cand il cert si cat de intelegator e.

Este copilul pentru care am suferit in tacere timp de 7 ani, pentru ca nu-l puteam avea dar va pot spune cu mana pe inima ca a meritat asteptarea. Nu am uitat nici o lacrima varsata dar dragostea pe care mi-o ofera el imi confirma ca am facut ceea ce trebuia ca nu am renuntat.

Mi-as da viata intr-o secunda pentru el, pentru fericirea lui!

Nu renuntati fetelor, atat va pot spune!