Ultimul trimestru
Mai tineti minte cum povesteam ca m-am apucat de renovare prin luna Ianuarie si ca a trebuit sa ma mut la o alta casa timp de cateva saptamani? Acest lucru a avut repercursiuni asupra sarcinii mele si imediat o sa va povestesc in ce au constat.
Bineinteles ca a trebuit sa mergem dupa mobila, cada, lampi etc si asta pentru mine insemna un stres. Afara era iarna, multe haine pe tine iar eu trebuia sa ma duc la toaleta cam din ora in ora. La facultate eram in sesiune, stres cu examenele, cu invatatul ca sa nu raman cu restante deoarece era ultimul an si trebuia in Iulie sa-mi sustin licenta. Eu in Martie am nascut.
Intr-o seara incepusem sa simt niste intepaturi destul de puternice in uter si ma speriasem pentru ca nu-mi treceau deloc. Am deschis internetul si am citit ca daca bei foarte multa apa, ajuti uterul sa nu se mai contracte, sa se relaxeze si am mai citit ca trebuie sa te asezi intr-o pozitie confortabila. Am baut foarte multa apa, am luat No Spa si m-am asezat pe partea stanga pentru ca am simtit ca asta ma calmeaza. I-am scris si medicului meu pentru ca eram ingrijorata si voiam un sfat din partea lui. I-am povestit ca am baut multa apa si ca stau pe partea stanga si ma simt mai bine iar el stiti ce mi-a spus? Sunteti pregatiti? Sa stau pe stanga si sa beau apa daca asta ma face sa ma simt mai bine 🙂 Medic mai zen ca al meu nu am intalnit. M-a bufnit rasul si cumva am depasit momentul durerii mele.
Se terminase renovarea casei noastre si venise ziua sa ne mutam inapoi. Am mobilizat pe toata lumea, mai putin pe sotul meu , evident si am inceput mutarea. Curatenie, praf, asezarea lucrurilor la loc. Intr-un cuvant haos. Eu eram cu burta mare si ma miscam precum o furnicuta, nu stateam locului deloc. Voiam sa terminam cat mai repede pentru ca imi era dor de casa mea.
Am simtit deodata o intepatura. Era diferita fata de simtisem pana atunci. M-am intins in pat, crezand ca ma lasa. Nu s-a intamplat asta, durerile erau din ce in ce mai intense. Eram cu matusa mea care s-a panicat si a spus ca trebuie sa verific sa fie totul bine. L-am sunat pe sotul meu. O data. Si inca o data. Cred ca l-am sunat de 20 de ori. Cei care il cunosc pe sotul meu s-au obisnuit cu faptul ca el nu raspunde la telefon. Vreau sa aflati prin acest articol ca el nu raspundea nici sotiei lui insarcinate in 33 de saptamani. Eram pregatita sa iau un taxi, durerea era din ce in ce mai mare. Intr-un final ma suna inapoi. Va dati seama ca am explodat la telefon 🙂
Ajung la spital, sun asistenta sa verific daca este medicul. Era acolo, ma pune la monitorizare, aveam contractii. Imi face o perfuzie si astept. Ies pe hol iar doctorul vine la mine si imi spune ca in seara asta raman la spital. What? Dar de ce? De ce nu pot pleca? Imi spune ca sunt destul de mari contractiile si nu voia sa riscam ceva. Era vineri ora 11 dimineata. Era clar ca daca ma internez acum, mai vad lumina zilei de-abia luni. Incepusem un pic sa ma panichez. Ma duc in rezerva, mai eram cu 2 femei dar care nu au ramas peste noapte si ma bucur de asta. Una dintre ele avea un iubit tare galagios iar eu aveam nevoie de liniste. Contractiile nu se opreau. Deloc. Imi puneau incontinuu perfuzii si ma verificau sa nu am colul dilatat. Din fericire asta nu aveam. Eram in salon si inainte de plecare vine medicul la mine si ii spun ca mi-e frica. El imi spune ca cel mai rau lucru care mi se poate intampla ar fi sa ma opereze maine si sa nasc mai devreme. Am inghetat. Nu eram pregatita. Mi-a fost tare greu sa nu o am pe mama mea aproape in aceasta perioada. Ea locuieste mai mult in afara tarii si i-am simtit lipsa. Erau momente unice pentru mine si m-am chinuit tare sa am acest copil si de multe ori m-am simtit singura chiar daca vorbeam zilnic. Nu era acelasi lucru.
Am ramas internata peste noapte, sotul meu s-a dus acasa. Am dormit toata noaptea dar contractii tot mai aveam. Era sambata, spitalul gol. Nu stiam ce va fi, daca astazi va avea loc nasterea sau mai raman internata pentru monitorizare. Am fost informata ca medicul meu e liber azi si ca nu o sa vina decat daca e urgenta. Inseamna ca nu eram o urgenta. Asta da veste buna!
Nu trece o ora si ma trezesc cu medicul in salon. Imi spune ca ma trimite acasa si ca pot sa plec ca imi semneaza el externarea. A zis ca nu are sens sa mai raman, bebe e bine si ca probabil contractiile se vor opri daca nu ma mai agit atat. Eu va spuneam ca medicul meu e unul la un milion. Omul a venit de acasa special pentru mine si alte paciente pe care le mai avea. Unde mai vezi asa ceva? Eram atat de fericita ca Thomas mai ramane in burtica pentru ca eu imi doream foarte tare sa fie Berbec 🙂 Glumesc.
Imi doream sa fie sanatos si sa se nasca la termen.
Si asa a si fost!
