Cazarea pe Airbnb

Cum am mentionat, am aterizat pe 31 decembrie in Saint Martin unde trebuia sa stam 6 zile. Ne-am inchiriat masina pentru ca insula are multe plaje pe care voiam sa le incercam. De mentionat este ca la noi este a treia vizita pe aceasta insula deci stiam cam care sunt locurile care merita si cele care nu merita atentia noastra.

De data asta, pentru ca suntem cu Thomas, am ales un apartament pe Airbnb intr-o zona rezidentiala ce avea plaja privata. Era una din plajele care noua ne place tare asa ca era logic sa cautam cazare undeva prin apropiere. Am gasit chiar la 5 minute de mers pe jos.

Dupa ce am aterizat, ne-am grabit sa luam masina si dupa direct la supermarket pentru a ne cumpara diverse lucruri necesare celor 6 zile in care vom sta aici. Magazinul statea sa inchida pentru ca era aproape 7 seara si toti se pregateau de petrecere. Nici nu prea mai erau multe alimente pe rafturi dar am gasit tot ce voiam.

Ajungem la locatie, nu ne intampina nimeni, ne transmit prin mesaj unde este cheia. Intram in apartament si o mizerie mai mare ca ce am gasit acolo, eu nu am mai vazut. Nu pot sa va descriu in cuvinte, apartamentul era mizerabil, cred ca nu se mai facuse curat de cateva luni. Arata exact ca in poze mai putin curatenia. Iau legatura cu proprietarul, ii transmit pozele pe care le-am facut atunci cand am venit, imi spune ca el e in Franta si ca da, am dreptate, nu ar fi trebuit sa arate asa si ca nu stie ce s-a intamplat. Si cazarea, credeti-ma, nu a fost deloc ieftina. De banii acestia puteam sta lejer la hotel de 5 stele dar am ales pentru ca aveam bucatarie, terasa, masina de spalat si imi era mai usor cu Thomas dar nu puteam suporta mizeria asta. Va dati seama ca pe 31 decembrie chiar nu aveam ce sa mai facem. Am zis asta e, stam aici, am incercat eu sa fac putina curatenie cu ce am gasit pe acolo.

A doua zi apartamentul era si mai urat decat l-am gasit seara. Din nou contactez proprietarul si ii transmit ca nu mi se pare normal si ca vreau curatenie. Imi transmite ca va rezolva si prin urmare plec linistita cu Thomas si sotu la plaja. Pe Thomas cu greu il puteai lua din apa, era atat de entuziasmat incat nu a dormit decat 45 de min pe sezlong. Atat. El care acasa de-abia se intoarce pe partea cealalta dupa 2 ore jumate. Eram fericita de fericirea lui. Va spun, sa fii parinte, sa primesti atata dragoste, sa-l vezi pe copilul tau bine si vesel este ceva de nepretuit.

Stam toata ziua la plaja, venim acasa sa facem un dus si sa iesim in oras pentru cina, crezand ca apartamentul este gata curatat. Ei bine, nu. Este exact in acelasi stadiu. Din nou trimit mesaje si la Airbnb si proprietarului si decid ca nu mai accept sa fiu dusa cu zaharelul si voiam o schimbare urgent. Trece si noaptea de 1 Ianuarie si a doua zi proprietarul decide sa parasim apartamentul. Cum ar veni, el ma da afara pe mine :)) Norocul meu ca am facut poze la toata mizeria de era in apartament si am trimis celor de la Airbnb care mi-au dat dreptate si imi vor inapoia banii in cateva zile, cel putin asa au zis. Dar eu pana nu cred nu vad. Dar totusi mi se pare fantastic tupeul acelui proprietar. In loc sa incerce sa rezolve situatia, el a preferat sa incheie orice socoteala. Pacat pentru el si pentru feedback-ul bun pe care il avea.

La mine tot raul e spre bine, v-am mai spus, nu?

Ne-am mutat intr-o super locatie, aceasta este direct pe plaja, nu am masina de spalat dar exista serviciu de cleaning chiar aici in complex, toata lumea e amabila si vesela si mai presus de tot, este curat, nu mi-e teama sa folosesc vesela, sa pun capul pe perna. Este perfect. Si am oceanul chiar in fata.

Dar stiti cum e sa impachetezi toata casa in 5 minute si sa pleci? Nu e usor. Si sa va spun ca am ajuns la noua locatie uitand biberonul si laptele lui Thomas in fostul apartament? Si sotul meu a trebuit sa se intoarca dupa ele si m-a boscorodit tot drumul, probabil. Si suntem de-abia in a treia zi :)) Mai avem o insula si 2 cazari de schimbat. Sa vedem ce ne vor rezerva.

Dar ce conteaza este ca Thomas este fericit, se joaca cu alti copii, socializeaza cu lumea din jur. Si cand ai un asa copil vesel parca toate cele nu mai sunt asa de importante.

Share: