Citind in urma pe blog, rascolind toate momentele grele pe care le-am avut de-a lungul anilor, parca nu-mi vine a crede ca acum scriu despre prima zi de gradinita. Nasterea lui e atat de clara in mintea mea si totusi azi ma uit la un barbatel in devenire cu dorinte si vise proprii care a depasit de ceva timp etapa de bebelusie.

Thomas-Alecsandru 3 ani de fericire

Am intarziat destul de mult cu acest articol darrrr recuperez acum.

Pe 26 Martie a fost ziua Universului meu, a facut 3 ani si de data asta m-am decis sa fac o petrecere asa cum se cuvine.

Nu am mai scris de vreo 3 luni pentru ca m-a macinat un sentiment de vinovatie si nu ma puteam obisnui cu acest sentiment, a fost ceva nou pentru mine si nu am mai simtit sa scriu, insa ieri, cineva mi-a dat curaj din nou sa scriu aici.

As vrea sa incep prin a va multumi pentru ca mi-ati citit articolul anterior intr-un numar atat de mare. Nu ma asteptam.

La multi ani dragilor pe 2021!! Chiar daca ne apropiem de sfarsitul lunii Ianuarie, nu am avut pana acum curajul sa ma asez la laptop si sa-mi astern gandurile.

Un articol mai atipic azi in sensul ca nu are absolut nici o legatura cu infertilitatea ci are legatura cu magia sarbatorilor de iarna.

Cred ca majoritatea dintre noi ne-am confruntat de-a lungul vietii cu o infectie a tractului urinar insa marturisesc ca atunci cand am aflat ca voi avea un baiat, m-am simtit mai linistita pentru ca m-am gandit ca baieteii nu pot face o astfel de infectie. Gresit!

Acesta este un articol fara nici un pic de informatie insa va asigur ca este plin de afirmatii pozitive si ganduri de incurajare fata de noile mamici.

Am fost binecuvantata cu 2 perechi de bunici super super ok. Am avut cea mai frumoasa copilarie crescand la Breaza alaturi de bunicii din partea tatalui meu si cred ca o mostenesc foarte mult pe bunica mea. Din pacate, Dumnezeu i-a luat langa El si nu au apucat sa ma vada acum atat de fericita dar sunt sigura ca vegheaza zilnic asupra mea pentru ca eu eram si sunt Papusica lor.

Din pacate, in aceasta viata a noastra pe Pamant exista si momente in care parintii unui copil nu se mai inteleg si prin urmare aleg sa mearga pe drumuri separate. Nimic rau in asta. Mereu am fost de parere ca daca un cuplu nu se mai intelege cel mai bine este sa se separe.

Luna septembrie pentru mine a fost mereu sinonima cu inceperea scolilor. Mi-aduc aminte mereu cu drag de prima zi de scoala, cand aveam aceea uniforma cu patratele albastre si un sarafan. Aveam un par lung frumos pe care mama s-a hotarat cu cateva zile inainte de inceperea scolii, sa-l tunda ca sa nu iau paduchi si in loc 2 codite am avut un castron dar hei…alte lucruri conteaza.

Recunosc, eu cu sotul meu avem o problema in acest domeniu. Destul de mare, daca ma intrebati pe mine.

Astazi implinesc 33 de ani si 2 ani si aproape 5 luni de cand sunt mama celui mai cuminte si frumos baietel din tot Universul!

Din ce vad in jurul meu la familiile cu 2 copii, daca inainte sa-l ai pe al doilea credeai ca nu ai timp, acum dupa ce sunt doi ingerasi in familie, nici nu mai stii ce e aia ora fixa.

Va spun sincer de mult imi doresc sa scriu pe acest subiect mai ales ca eu stiu cat de nebuna am fost in sarcina si cate intrebari idioate i-am adresat medicului meu. Sa-i dea Dumnezeu sanatate pentru ca, uitandu-ma in urma, imi dau seama ce intrebari idioate puneam.

Acest articol este un pic diferit in sensul ca am ales sa nu abordez o tema anume legata de infertilitate ci in schimb va fi un articol, sa spunem vizual.

Daca va doriti copii, pregatiti-va o data cu ei, sa luati la pachet si toate mamele atotstiutoare din parcuri, loc de joaca, grupuri pe facebook etc.

Cele care ma urmariti aici si pe Instagram, stiti ca am inceput acest jurnal online din dorinta de a va insufla si voua curajul de a nu renunta la visul vostru de a avea un copil.

Recunosc, de cand cu aceasta pandemie nu prea am mai avut inspiratie sa scriu. In primele saptamani ma uitam non stop la stiri, verificam sursele pe internet, cate cazuri au mai aparut intre timp samd.

Cred ca am mai scris despre meniul lui Thomas acum ceva timp, in perioada lui de bebelus, acum insa lucrurile s-au schimbat si probabil vor continua sa se tot schimbe pe parcursul anilor.

Ce sa zic…azi 26 Martie este ziua puiului meu! A venit intr-o zi de Luni la ora 14 dupa ce deja se declansase natural travaliu.

Dupa cum stiti, noi stam acasa pentru ca recunosc imi este teama de tot ceea ce se intampla acum in lume. Numai ca pe Thomas imi este foarte greu sa-l tin in casa.

Suntem in data de 15 Martie 2020 iar ieri, presedintele Romaniei, a declarat ca de luni 16 Martie va incepe starea de urgenta pe teritoriul Romaniei. Scriu pe un fundal de sirene de ambulanta cu inima stransa nestiind ce se va intampla de maine! Imi este teama…

Thomas a fost un copil nascut la termen cu o greutate de 3.850 si 56 cm. A pasit in aceasta lume cu nota 10 in urma unei nasteri ce s-a declansat natural. Doamne…ce dureri!

Anul acesta sarbatoresc al doilea Craciun cu Thomas, minunea mea de la Dumnezeu. In fiecare seara cand ii spun rugaciunea, in incheiere, ii multumesc Domnului pentru ce mi-a oferit. Mereu am fost de parere ca El a avut un plan pentru mine si tot ce mi s-a intamplat rau, a fost pentru ca ma astepta ceva mai bun. Si asa a si fost! Thomas este tot ce am eu mai bun si mai scump pe lumea asta.

Este Decembrie si desi este luna mea preferata din an nu pot sa nu observ ca inca din prima zi a acestei luni, a inceput asa o agitatie si parca nu pot sa ma bucur cum ar trebui de aceste sarbatori.

Nu-i usor! Vorbesc acum din postura unei mame dar a trebuit la viata mea sa fac 2 chiuretaje si va spun sincer nu a fost usor.

Cele 2 chiuretaje care s-au numit avorturi prin aspiratie nu au fost floare la ureche dar m-am consolat cu ideea ca nu era vorba de sarcini avansate si nu apucasem sa ma obisnuiesc cu ideea ca port o sarcina.

Taman ce ne-am intors de la parada de 1 Decembrie, l-am bagat pe omulet la somn si m-am apucat sa mai strang prin casa si daca imi mai ramanea ceva timp am zis ca vreau neaparat sa scriu acest articol.

Sunt in acel moment in care caut gradinita. Si caut. Am gasit. Nu. Iar caut. Si caut. Si aceasta cautare dureaza de cateva saptamani. Am in plan sa-l dau pe Thomas la gradinita din toamna care vine, septembrie 2020. Va avea 2 ani si 6 luni.

Cum faci cand lucrurile nu mai merg? Am scris de multe ori ca am cedat, ca am simtit ca nu mai pot. De oboseala, de epuizare. Totul cade pe umerii nostri, ai femeilor, ai mamelor. Cumva de noi depinde armonia in casa! Dar cum faci cand simti ca tu chiar nu mai poti? Stai in relatia aceea chiar daca tu, hai sa spunem, il urasti pe cel de langa tine? Crezand ca asta este bine pentru copilul tau, sa creasca cu un tata, de fapt nu cu un tata, cu al lui tata?