Ultimul embriotransfer

La multi ani dragilor pe 2021!! Chiar daca ne apropiem de sfarsitul lunii Ianuarie, nu am avut pana acum curajul sa ma asez la laptop si sa-mi astern gandurile.

Sper ca ati avut sarbatorile pe care vi le-ati dorit si chiar daca anul 2020 nu a fost cel mai bun, sa fim recunoscatori ca suntem aici si sa ne bucuram de fiecare zi de la Dumnezeu.

Acum sa-mi explic si absenta de pe blog.

Inca de cand am inceput acest jurnal online, am fost foarte sincera si mi-am impartasit si cele mai intime secrete cu voi insa acum mi-a luat ceva timp sa va marturisesc secretul meu.

In Decembrie 2020, am facut tratamentul de pregatire pentru ultimul embriotransfer. La Valencia mai aveam un singur embrion congelat inca din 2017 de cand am facut fiv-ul. Pe 13 decembrie am zburat la Valencia, pe 14 Decembrie la ora 14 a avut loc embriotransferul.

Pe Thomas l-am lasat acasa si a fost prima data cand am stat 4 nopti fara el. Credeam ca imi va fii foarte greu insa am fost surprinsa ca atat lui cat si mie, ne-a fost chiar usor 🙂 Eu am dormit, m-am odihnit iar el a fost un rasfatat acasa cu bona.

A trebuit sa ne efectuam testul Covid cu 72 de ore inainte de imbarcare si chiar m-as bucura daca s-ar tine de aceasta regula pentru ca la momentul respectiv ma simteam mult mai sigura stiind ca toti pasagerii din aeronava aveau testul la zi. Dar chiar si-asa, 15 persoane nu au fost lasate sa se imbarce pentru ca, spun ei, nu au stiut ca trebuie sa efectueze acest test.

Ne-am cazat la acelasi hotel la care ne cazam intotdeauna. Dar nu mai era la fel din cauza restrictiilor. Cat am stat acolo am plans absolut in fiecare zi. Nu de dorul lui Thomas. Ci pentru ca realizam ca asta a fost ultima data cand am mers la clinica, ultima data cand am stat la acel hotel, ultima data cand am zburat spre Valencia. Se poate sa fi fost din cauza hormonilor, eram sensibila. Eram constienta ca acolo, in acel moment, se incheia un capitol. Capitolul care mi-a dominat ultimii 10 ani din viata si care mi-a furat atatea momente frumoase.

Cand am inchis usa clinicii, m-a pornit plansul. Gata. Am terminat. Ca va fii sau nu va fi sa fie o sarcina aveam sa aflu pe 24 decembrie insa atunci pe 14 decembrie stiam doar ca nu aveam sa mai merg acolo niciodata.

Zilele au trecut foarte usor, era soare, ne-am plimbat, am mancat bine si vorbeam zilnic pe video cu Thomas. Care era foarte bine acasa.

Ne-am intors in Romania pe 17 decembrie si urmam in continuare tratamentul dat de clinica.

Pana una alta ne pregateam intens de sarbatori. Desi nu-mi place in mod special sa am invitati in casa, recunosc ca mi-a placut enorm sa am casa plina de familie si am decis ca de acum incolo asa va fii in fiecare an. Insa aveam un secret si nimeni nu stia. Asteptam cu nerabdare ziua de 24 decembrie pentru a face analiza de sange. A venit.

M-am prezentat la Synevo la 7.30 dimineata. O nebuna. Care pe 24 decembrie voia sa faca un test de sarcina. La ora 17 urmau sa vina finii nostri la noi. La ora 18 venea Mosul. Toata ziua am dat refresh pe mail in speranta ca vine mai repede rezultatul. Pe la ora 16 imi pierdusem complet speranta, insemna ca o sa vina in cateva zile rezultatul, dupa sarbatori. Iar la 16.30, surpriza, a venit! Si era cat se poate de NEGATIV! Nu vreti sa stiti ce caldura mi-a invadat corpul, m-am inchis in baie si am plans 30 de minute continuu! Nu ma puteam opri. Desi nu era prima data cand treceam printr-un rezultat negativ insa acum eram sigura ca o sa mearga, ca vom avea un al doilea copil. Chiar indraznisem in sufletul meu sa-mi fac si planuri. Insa ca de obicei, Dumnezeu m-a atentionat ca planurile doar El le face! La ora 17 am fost o actrita impecabila. Nu si-a dat seama nimeni de tragedia din inima mea. A fost o seara excelenta pentru Thomas, a primit ce si-a dorit de la Mos Craciun si nu voiam sub nici o forma sa-i umbresc aceasta amintre. Cand s-a astenut linistea in casa iar Thomas era la somn, asemenea si sotul meu, m-am inchis din nou in baie si am plans.

Pot spune sincer ca abia la vreo doua, trei saptamani dupa, m-am obisnuit cu ideea ca asta a fost. M-au sunat de la clinica, sa vorbim despre ce s-a intamplat insa ce mai era de spus? Cuvintele erau inutile.

Am noroc cu Thomas. Cu sotul meu. Cu familia mea mare si buna! Am noroc ca primesc iubire din atatea parti si iubire vreau sa ofer.

O sa ma reintorc la scris, la ce ma face fericita.

Stiti doar ca ce nu te doboara, te intareste! V-am povestit toate astea ca sa vedeti ca nici viata mea nu este numai lapte si miere, am momentele mele de tristete insa am atatea lucruri frumoase pentru care sunt atat de recunoscatoare incat este si pacat sa stau sa ma concentrez prea mult pe evenimentele mai putin frumoase..

Fiti puternice si nu renuntati la visul vostru. Eu una nu am renuntat in a mai avea un al doilea copil asa ca stati pe aproape pentru ce urmeaza 🙂