Craciunul este despre amintiri

Un articol mai atipic azi in sensul ca nu are absolut nici o legatura cu infertilitatea ci are legatura cu magia sarbatorilor de iarna.

Inca de cand eram mica, eram constienta ce perioada frumoasa din an avea sa urmeze de fiecare data cand intram in luna Decembrie. Am avut norocul sa am bunici la Breaza si fiind nascuta in 1987, in perioada comunista, a fost mult mai bine pentru mine sa-mi petrec primii ani din viata la Breaza alaturi de ei si nu la Bucuresti langa parintii mei. Situatia politica de atunci era incerta si parintii mei mi-au facut extraordinar de mult bine lasandu-ma acolo.

Iarna acolo era de poveste. Prima ninsoare, prima coborare pe derdelus cu sania alaturi de bunicul meu, prajitura facuta de bunica mea care ma astepta in cuptor de fiecare data dupa ce reveneam acasa cu nasul rosu si mainile pe jumatate congelate insa cu toate astea nu renuntam la iesitul afara. Ma schimbam repede si ma puneam langa soba incercand sa ma incalzesc cat mai repede. Cu toate astea tot mi se parea o eternitate pana reuseam sa-mi revin la o temperatura cat de cat ok. La Breaza avem o gradina mare urmata de o livada cu pomi fructiferi care iarna abia se mai vedeau din cauza zapezii. Ieseam cu bunicul meu si ma aruncam in zapada. Ce fericire! Ce lucruri simple ne faceau fericiti pe vremuri. Astazi din pacate suntem atat de prinsi in goana dupa cadouri incat uitam ce este de fapt Craciunul. Craciunul este despre amintiri! Making new memories every year and talking about old ones. Incerc pe cat posibil sa-i creez amintiri frumoase lui Thomas in aceasta perioada. De la impodobitul bradului la venirea Mosului.

Sa ne uitam la filme de Craciun in timp ce fiecare isi bea bautura preferata, vin in cazul meu logic :)) Iar in cazul lui Thomas un fresh de sfecla rosie, portocala si morcov.

La Breaza faceam un brad mare in camera din spate. Casa noastra avea 4 dormitoare dar sa fiu sincera nu cred ca s-au folosit vreoadata mai mult de 2. Fiecare camera avea dubla intrebuintare. Primul dormitor ce urma imediat dupa bucatarie, era de fapt si camera de zi, living cum s-ar spune acum. Acolo era televizorul, sifonierul bunicii mele unde ascundea bani si imi dadea de fiecare data, telefonul de unde vorbeam zilnic la ora 19 cu parintii mei. Urma al doilea dormitor, unde era asezata si o masa mare de dining. Acolo faceam in fiecare an bradul. Aveam o biblioteca mare, o comoda unde bunica mea avea toate farfuriile de ocazie precum si albume foto cu ei de cand erau tineri, carnetele de elev ale tatalui meu la care ma uitam mereu cu mandrie. Elev de nota 10 a fost mereu. Deasupra patului erau un radio si multe bibelouri printre care cainele acela care dadea din cap daca il miscai. Doamne , atat de vii sunt toate imaginile, parca sunt acum acolo.

Al treilea dormitor era foarte luminat, avea o iesire la partea din spate a casei, aici era oglinda si 2 comode pline cu diverse acte. Al patrulea si ultimul dormitor era cel in care dormeau parintii mei cand veneau la noi. Ne inveleam cu o plapuma imensa alba. Aici avea bunica mea un alt dulap plin cu blanuri si haine de sarbatoare. Mereu imi spunea ca toate vor fi ale mele dar sa va marturisesc, nu prea o luam in seama. Aici era asezat la loc de cinste si carutul folosit atunci cand era tatal meu mic, cu roti imense albe cu argintiu, cu un cadru impunator. Mereu cand bunicii mei aveau treaba, stateam in aceasta camera si cotrobaiam prin dulap. Atunci cand aveam bradul imi placea sa stau langa el si sa iau diverse carti din biblioteca sa ma uit la poze. Inca nu stiam sa citesc, asa ca ma consolam cu pozele.

Bradutul nostru era plin de globurile acelea colorate in forma de ciupercuta, de bomboane de brad si de beteala. Ce fericita eram cand intram in camera si simteam acel parfum.

Mereu au avut grija de mine, sa-mi ofere tot ce aveam nevoie, sa nu am nici o lipsa. De Craciun veneau parintii mei si atunci era cu adevarat sarbatoare. In momentul cand le vedeam Oltcit ul intrand in curte. Pentru cei care nu stiu, Oltcit era o masina destul de populara pe vremea aceea.

Cea mai frumoasa copilarie am avut-o acolo alaturi de ei si tare mi-ar placea ca Thomas sa spuna peste ani ca vine acasa la parinti de sarbatori pentru ca nu-i asa, acasa este cel mai bine!

Hai sa nu uitam sa-i multumim Domnului pentru tot ceea ce ne-a oferit si ne ofera zi de zi si sa pretuim momentele pe care le petrecem impreuna.

Craciun fericit dragii mei!