Goana dupa cadouri

Este Decembrie si desi este luna mea preferata din an nu pot sa nu observ ca inca din prima zi a acestei luni, a inceput asa o agitatie si parca nu pot sa ma bucur cum ar trebui de aceste sarbatori.

Toata lumea a inceput o goana dupa cadouri, alearga dupa lucruri care mai de care mai frumoase, mai scumpe, mai colorate pentru cei mici, sa faca zgomot, sa danseze intr-un fel in care sa-i atraga. Ceea ce poate multi uitam este ca cei mici nu au nevoie decat de timpul nostru, de atentia noastra. Vad si la Thomas, ii cumpar jucarii dar tot cu mine vrea sa stea, sa se joace cu pantoful meu, baga jucaria cainelui in gura si alearga prin toata casa, vrea sa ne alergam, sa ne prostim, Doamne si are un ras!!!! Un ras molipsitor. Daca ma urmariti pe Instagram, puteti vedea pe profilul meu multe filmulete cu el razand si dand cu aspiratorul sau cu mopul prin casa.

Nu m-am agitat foarte tare cu cadoul lui de Craciun, de fapt, nici nu i l-am cumparat inca :)) el inca este micut dar prefer sa-i creez amintiri. Amintirea Craciunului petrecut in familie.

Eu am crescut la Breaza, la munte si 80% din amintirile pe care le am din aceasta perioada a anului sunt de acolo. Bunicul meu lua un brad mare pe care il impodobeam cu celebrele bomboane de pom si cu globurile acelea gen ciupercuta. Le mai tineti minte? Si erau din sticla adevarata, nu plasticele de sunt in ziua de azi. Si avea un parfum. Parfum de brad! Veneau colindatorii si bunica mea avea pregatita o sfoara cu covrigi din aceia tari si ii imparteam. Doamne ce emotii aveam cand veneau sa ne colinde. Seara mereu ne uitam pe TVR1 pentru ca puteai viziona filme de Craciun. Ca sa ne intelegem, m-am nascut in 1987, da? Deci nu aveam dvd-uri, blue ray sau ce mai e acum pe piata si tare bine mi-a prins! Dimineata bunica mea pregatea o felie de paine de casa cu unt si miere si o cana de cacao cu lapte. Facuta din cacao adevarata nu la plic. Si lapte adevarat adus de tanti Viorica, prietena bunicii mele. Iar untul parca il simt si acum in gura. Nu mai gasesti asa ceva acum.

Mergeam la Biserica sa ne impartasim, coceam cozonaci, ma rog, bunica mea mai mult, eu eram doar cu supervizarea si cu tasting-ul. Ma credeti ca acum, in timp ce scriu, mi se desfasoara toata aceasta scena prin fata ochilor? Atat de puternica este amintirea Craciunului pentru mine. Asta imi doresc si pentru Thomas.

Era perioada mea preferata din an. Bunicul meu avea liber si isi petrecea tot timpul cu mine chinuindu-se sa ma invete sa joc sah ( nici acum nu stiu) , sa numar banii ( aceasta arta o stapanesc foarte bine) sau ne ascundeam de bunica mea prin curte 🙂

Vreau ca Thomas sa simta ceea ce am simtit eu. Sa simta ca acasa de Craciun este cel mai bine si asta nu pentru ca primeste cine stie ce cadouri deoarece, daca ma intrebati ce cadouri am primit eu de-a lungul anilor, nu as sti sa va raspund dar va pot spune cat de bine m-am simtit alaturi de bunicii mei si cat de protejata eram.

Bineinteles am inceput sa merg la gradinita si am venit in Bucuresti si au inceput amintirile cu familia mea, cu tatal meu, fost actor, care se costuma de Craciun, iar mama era responsabila cu cadourile, mereu mi le ascundea si nu intelegeam cu Mos Craciun se poate misca atat de repede si cum mereu imi cumpara exact ce imi doream. Dar timpul trecea si jucariile isi pierdeau din importanta dar timpul petrecut acolo cu familia mea va ramane mereu intiparit in sufletul meu!

Asa ca dragi parinti, oferiti emotie, caldura de Craciun si nu numai. It s not about the gifts, it s about family!