Traim vremuri tulburi…
Suntem in data de 15 Martie 2020 iar ieri, presedintele Romaniei, a declarat ca de luni 16 Martie va incepe starea de urgenta pe teritoriul Romaniei. Scriu pe un fundal de sirene de ambulanta cu inima stransa nestiind ce se va intampla de maine! Imi este teama…
Nu credeam ca voi ajunge sa traiesc astfel de evenimente. Existenta noastra pe Pamant parea destul de relaxata, fara prea multe pericole, fara prea multe provocari dar iata ca vine o lovitura de genul acesta si iti dai seama cat de firava este viata ta, cat de neimportante sunt lucrurile care acum 2 saptamani ti se pareau de o gravitate indiscutabila.
Despre ce vorbesc? Despre Covid-19. Am senzatia ca traiesc un cosmar la care fara sa vrea ia parte intreaga Planeta.
Daca mi-e frica? Normal ca imi este!
In luna Ianuarie eram la soare cu Thomas si auzisem despre acest virus care afecta China dar parea atat de indepartat de noi, cumva eram de parere ca nu va ajunge pana in Europa. Dar iata ca a ajuns si chiar destul de repede si OMS a declarat pandemie.
Se inchid granitele, se inchid afaceri, se anuleaza vacante, calatorii, pare ca intreaga omenire isi da shut down. Dar cred ca de fapt e vorba despre un restart!!!
Vazusem zilele trecute o poza cu cerul de pe teritoriul orasului Wuhan, locul de unde a inceput toata nebunia aceasta. Era albastru. Initial nu pricepeam ce asa mare lucru, cer albastru. Am aflat ulterior ca ei nu au mai avut un cer de culoare albastra de cativa ani din cauza poluarii excesive, in majoritatea timpului era gri. Va dati seama cam cat de poluata este Planeta? Cat rau facem doar pentru a satisface nevoile unor mari agenti economici ce profita de cei mai mici si mai slabi?
Ni se recomanda se ne izolam la domiciliu, sa nu iesim decat daca este neaparat necesar, sa ne spalam foarte bine mainile, sa le dezinfectam, sa pastram distanta de 1 metru intre noi si ceilalti. A ajuns sa-ti fie frica sa mai stranuti in public. Recunosc ca mie imi este inclusiv frica sa ma mai intalnesc cu prietenii nostri apropiati!
Sunt sigura ca ceea ce se intampla acum este un wake up call pentru toti! Sa invatam sa apreciem lucrurile simple, o plimbare in parc, o strangere de mana, un sarut pe obraz, o imbratisare… Zilele trecute am refuzat politicos pe toata lumea ce mi-a intins mana! Nu, nu mi-a fost rusine. Chiar consider ca este de bun simt, avand in vedere ceea ce se intampla acum, sa nu mai saluti prin strangere de mana.
Ma gandesc la Thomas, sa-i fie bine, sa nu-l afecteze si pe el acest virus. Numai la el ma gandesc. La viitorul lui!
Cum va fi lumea dupa ce va depasi aceasta criza? Pentru ca de depasit o vom depasi cu siguranta dar oare vom invata ceva in urma ei? Vom invata sa punem binele tuturor pe primul plan sau din nou vor conta interesele unora?
Imi doresc sincer sa invatam ceva din asta. Ma uit in jur si aud pe strada oameni care nu iau in serios, considera ca este o gluma, ca lor nu li se va intampla niciodata asa ceva! Exact aceasta gandire au avut-o probabil si cei care au venit din tarile grav lovite de aceasta maladie si au refuzat sa stea in carantina la domiciliu. Adica hai sa fim seriosi, ce li s-a cerut? Sa stea pe canapea si sa se uite la seriale timp de 14 zile. Au refuzat si au imbolnavit mai multe persoane prin indiferenta lor fata de lege.
Nu-mi place sa scriu despre astfel de lucruri in acest jurnal online dar nici nu ma pot preface ca nu se intampla nimic in jurul meu.
Ce fac eu? Stau acasa in primul rand. Am noroc ca locuim pe o straduta infundata unde nu circula masini si pot iesi cu Thomas sa se plimbe in voie cu motocicleta lui. Pe el nu reusesc sa-l tin in casa. Nu am mai fost in parc de o saptamana si nici nu-l voi duce decat dupa ce vom avea confirmarea ca va fi din nou un loc sigur pentru copii si adulti deopotriva. Nu-i judec pe parintii care-si duc copiii in parc. Este treaba si problema lor. Dar eu nu consider ca aceasta este o vacanta fortata! Aici este vorba despre un efort colectiv. Efortul nostru, al tuturor de a depasi cu bine si cat mai repede aceasta pandemie.
Trebuia sa plecam in Mallorca pentru a-i sarbatori ziua lui Thomas si a bonei lui, nu mai plecam. Aveam achitat un sejur de Paste, probabil nu vom mai pleca nici acolo. Nu stiu cand lumea va reveni la normal si cand nu-mi va mai fi frica sa-mi vad apropiatii. Mama mea este in Mallorca si nu stiu cand va fi posibil sa ne revedem. Traim vremuri tulburi…
Dragele mele ce sa va sfatuiesc? Aveti grija de voi! De familia voastra! Si cele care acum sunteti in plin proces de fertilizare in vitro, consultati-va cu medicul vostru in privinta desfasurarii acestui tratatment. Daca veti avea posibilitatea sa faceti punctia, transferul, sa nu fie in van toate zilele de stimulare ovariana. Informati-va!
Acum mai mult ca niciodata trebuie sa dam dovada de solidaritate! Sa ne pese de aproapele nostru. Numai asa vom reusi!
Traim vremuri tulburi…
Dar soarele mereu rasare!
