De ce eu? De ce mie?

Esti intr-o relatie de ceva timp si va simtiti pregatiti pentru aducerea pe lume a unui copil. Incercati pentru un an sau doi si observi ca la tine nu este la fel de simplu precum a fost la prietena ta. Te chinui in fiecare luna sa-ti monitorizezi ovulatia sau chiar te duci la medic pentru ecografii, va faceti un teanc de analize iar verdictul este unul dureros: fertilizare in vitro! Prima reactie este ca nu ti se poate intampla tie, adica de ce ti s-ar intampla, mananci sanatos, faci sport, nu ai avut cazuri in familie. De ce tu? Si eu mi-am pus intrebarea aceasta de multe ori si raspunsul nu l-am aflat nici pana acum.

Probabil te sperie faptul ca acum, toate intalnirile tale, toate concediile, trebuie sa le fixezi in functie de uterul tau dar sa stii ca nu e chiar atat de rau. Pe mine, toti acesti ani, in care am bajbait pe la diverse clinici, m-au ajutat sa ma maturizez poate un pic mai mult decat mi-am dorit. M-au ajutat sa fiu mai selectiva in privinta multor lucruri din jurul meu. M-au ajutat sa-mi pretuiesc timpul pentru ca timpul pierdut la intalniri cu x sau y care nu contribuiau cu nimic la dezvoltarea mea, era un timp irosit! M-au ajutat sa descopar falsitatea din jurul meu si m-au ajutat sa fiu mai buna, mai blanda, mai rabdatoare. Sa nu mai judec. Nu stii ce se ascunde in spatele unui zambet. Asa cum nimeni nu stia durerea din sufletul meu, desi eram mereu cu zambetul la purtator.

Daca ai primit recomandarea de fertilizare in vitro, sfatul meu este sa nu pierzi timpul si sa incepi sa te interesezi de clinici, de medici, de ce metode abordeaza. Desi iti va fi destul de dificil la inceput pentru ca te vei intalni cu notiuni necunoscute tie. Mie mi-a luat ceva timp pana am inteles despre ce este vorba, despre ce inseamna fiecare procedura recomandata, fiecare medicament sau de ce medicul respectiv are alta schema de tratament. Am invatat sa citesc medicul. Da, poate parea ciudat dar in atatia ani de frecventat cabinete de fertilizare in vitro, am invatat sa fac diferenta intre un medic care aplica acelasi tratament indiferent de problema pacientului, de medicul care te studiaza pe tine, cu problema ta si cauta solutii pentru ea.

Primul tratament e greu, vine ca un soc. Ai injectii de facut in burta, analize hormonale de luat, ecografii, punctie si embriotransfer. Totul e nou pentru tine si iti faci sperante. S-ar putea sa nu-ti iasa din prima. Foarte rar tratamentul reuseste de la prima incercare pentru ca medicul nu stie cum vor reactiona ovarele tale la medicamentul respectiv. Nici un medic nu-ti va garanta ca iti iese. Nici unul! Sau cel care face asta, o face din exces de zel. Nu-ti poate garanta nimeni ca vei reusi. Tine de atat de multi factori incat nici nu-ti poti imagina. De aceea tot insist cu timpul si va indemn sa actionati cat mai repede. Este spre binele vostru.

S-ar putea sa nu-ti iasa nici din a doua, nici din a treia. Nu-i nimic. Am in jurul meu cazuri cu 4 fertilizari. Dar au reusit intr-un final pentru ca nu au renuntat. Nu spune nimeni ca este usor, Doamne fereste! Este chiar greu! Eu de exemplu acum, pentru ca il am pe Thomas, nu as mai face o alta fertilizare in vitro. Psihic nu mai am energia necesara pentru asta. Dar daca nu l-as fi avut pe el, as fi facut orice pentru a avea un copil.  Si cand spun orice, ma refer chiar la orice!

Sunt unele femei care se opresc. Care au avut prea multe dezamagiri si nu mai pot. Nu mai pot suporta ideea unei mese de spital, a unei alte anestezii, alt medic, alta schema de tratament si le inteleg si pe ele. Cumva se obisnuiesc cu gandul ca asta a fost si vor incerca sa mearga intr-o alta directie cum ar fi adoptia si bravo lor! Tot respectul si toata stima pentru familiile care adopta si astfel salveaza viata unui sufletel. E mare lucru sa adopti, sa poti iubi copilul altcuiva ca si cum ar fi al tau! Ma gandeam cumva ca daca nu voi reusi, sa adopt. Mai aveam de incercat cu mama surogat si dupa aceea as fi luat-o si eu pe calea adoptiilor.

De ce am scris acest articol? Ca sa va atrag atentia ca fertilizarea in vitro nu este un capat de tara si intrebarea de ce eu, de ce mie, este la ordinea zilei la absolut fiecare femeie care sufera de infertilitate intr-un fel sau altul. Sa nu va lasati pacalite de diversi medici care va vad doar din punct de vedere financiar. Cand aveti o zi in care sunteti efectiv la pamant, analizele v-au iesit prost, time-ingul iar e prost, ganditi-va ca aveti un sot/partener care va iubeste si va este alaturi in aceasta calatorie, ganditi-va ca aveti posibilitatea de a iesi afara, de a mirosi primavara, de a vedea frumosul din jurul vostru! Faceti-va un cadou, o zi la spa, masaj, orice va ridica moralul. Totul are o rezolvare, conteaza cum privesti problema!

Share: