Dezamagirile
Cum faci sa faci fata unei dezamagiri?
Am la activ 3 tratamente de fertilizare in vitro, 6 sau 7 embriotransferuri, 2 operatii, 2 chiuretaje si multe multe multe lacrimi.
Va spun sincer: nimeni nu te poate pregati cum sa faci fata unei astfel de dezamagiri. Cumva esti singur. Tu si restul lumii. Lumea cu bucuriile ei, cu evenimentele:nunti, botezuri si dupa esti tu. Tu care iti programezi fiecare vacanta in functie de tratamente, fiecare iesire in functie de ora la care trebuie sa-ti faci injectia. De la varsta de 25 de ani m-am axat numai pe chestia asta. Analize peste analize, medici care mai de care mai avizati.
Am avut momente cand credeam ca nu mai pot? Oho dar si cate am avut. Am avut momente cand ma simteam inutila, cand simteam ca consum aerul degeaba. Nu-mi vedeam rostul!
De mica mi-am dorit o famile, poate tocmai pentru ca provin dintr-o familie de parinti care au divortat. Nu ma intelegeti gresit, am o relatie foarte ok atat cu parintii mei cat si cu partenerii lor de viata dar mi-au lipsit mesele in familie, evenimentele cand ne bucuram cu totii de o reusita etc Atunci, mica fiind, mi-am dorit sa am asta cand voi creste: o familie. Iar faptul ca eu nu puteam sa am un copil, cumva am simtit ca am dat gres. Stiti copiii de mici viseaza sa devina cineva: cantareti, astronauti, pompieri. Eu nu-mi doream decat o familie. Atat. Nu m-am visat cantareata, balerina( nici nu aveam cum pentru ca am fost cam plinuta). Si dadeam gres. Iar si iar.
Daca ati citit blogul pana acum si sunteti la zi atunci stiti ca primul fiv l-am facut in Romania la clinica Polisano. Primul transfer a fost dupa punctie iar la 2 zile de la transfer mi-a venit ciclul. Nimeni nu-si explica de ce. Tin minte perfect unde eram si cum m-am simtit. Eram la film si nu eram atat de dezamagita pentru ca inca nu intelegeam care e treaba cu tratamentele de genul acesta. Al doilea transfer tot la ei tot nereusit. La al treilea eram la service cu masina undeva in Ploiesti. Cand am primit rezultatul pe mail, am simtit ca mi s-a prabusit lumea! Am plans tot drumul din Ploiesti pana la Bucuresti. Nu stiu sincer cum am reusit sa conduc in starea in care ma aflam dar cumva am facut-o.
La ultimul transfer la Polisano sarcina s-a prins. Fericirea mea a durat foarte putin, fiind nevoita sa fac chiuretaj pentru ca era o sarcina cu ou clar. Primul chiuretaj din viata mea. Lacrimi, lacrimi si iar lacrimi.
Pai cum sa mai fi om? Cum sa poti sa te bucuri de fericirea altuia cand tu de atatia ani treci printr-un chin greu de explicat? Cei din jurul meu care stiau (foarte putini) nu-si puteau inchipui niciodata ce inseamna sa treci prin asa ceva. Am prietene in jurul meu care fac astfel de tratamente si cand imi spun ca nu le-a reusit, ceva se rupe in mine. Ajung acasa si plang pentru ele pentru ca stiu prin ce trec chiar daca atunci cand sunt in fata mea, pastrez o aparenta tocmai pentru a le da putere lor! Se poate fetelor!
Am reusit sa nu intru in depresie tocmai pentru ca aveam un scop. Mi-am spus de la inceput: o sa incerc de 3 ori fiv. Dupa o sa fac o pauza de cativa ani. Parca eram ca un soricel pe o rotia din aceea. Era ceva mecanic. Luna de luna eu aveam totul foarte bine stabilit.
Cea mai mare dezamagire pentru mine a fost Viena. Eu nu pot sa ma duc in acel oras. Nu vreau sa aud de el. Am suferit foarte tare. Sa stai singura o luna de zile intr-un oras cu un vibe nu foarte prietenos, ca sa te duci o data la 3 zile la o clinica, nu a fost usor. Atunci m-am simtit cel mai singura. Si atunci pentru prima data m-am gandit ca poate nu o sa fiu mama niciodata. Dar nu am spus asta. Decat acum o scriu si acum o afla si prietenii mei.
Cand am aflat ca fiv-ul din Viena nu a mers, eram la seminarul de drept financiar. Ochii mi s-au umplut instant de lacrimi, profesoara m-a vazut si m-a lasat sa plec acasa. A iesit din sala dupa mine una dintre cele mai bune prietene ale mele si m-a luat in brate si am stat efectiv acolo si plangeam. A fost greu. Tare greu. Plang si acum. Plang pentru ca este foarte solicitant tot procesul acesta si esti singur si daca nu incerci cumva sa te pui pe picioare, poti sa cazi si nu stiu daca te mai poti ridica foarte usor.
Am invatat sa traiesc cu durerea, sa o maschez, sa rad. Sa particip la evenimentele fericite ale celor din jur. Acest proces pe mine m-a schimbat foarte mult. Mi-am pierdut rabdarea pentru oamenii superficiali si i-am gasit pe cei de care aveam nevoie in viata mea.
Nu detin nici un secret despre cum poti sa treci mai repede peste o dezamagire. Dar pot sa va spun ca va fi bine! Poate nu acum, poate nu peste 2 ani dar in final va fi bine. Asculta de corpul tau! El iti spune cel mai bine ce trebuie sa faci. Daca simti ca nu esti unde trebuie psihic, apeleaza la ajutor! Nu este nici o rusine, din contra e new age! Am un psiholog tare bun si cine vrea sa-l incerce, cu drag ii dau contactul.
Nu este nimeni vinovat pentru ceea ce ti se intampla. Lucrurile sunt asa pentru ca noi trebuie sa invatam o lectie sau pur si simplu nu este momentul tau acum. Nu-i judeca pe cei din jur, nu stiu ei prin ce treci. Nu au de unde sa stie ca aceea intrebare idioata: tu cand faci copil?, pe tine te doare atat de tare!
Am inceput acest blog pentru a va incuraja sa nu renuntati la visul vostru! Fie ca adoptati sau reusiti prin fiv, nu va dati batute! Dumnezeu te va rasplati iar bucuria care vine dupa aceea te va ajuta sa uiti toate lacrimile varsate!
