26 Martie
Am nascut prin cezariana. Medicul meu nu programeaza decat cu o saptamana inainte nasterile si nu am stiut de la inceput ca 26 va fi ziua mea norocoasa.
M-am bucurat ca am reusit sa duc sarcina la termen, aveam deja 39 de saptamani jumatate. Incepuse sa-mi fie destul de greu sa ma misc si eram atat de nerabdatoare sa-l cunosc, incat recunosc nu mai aveam rabdare, voiam doar sa-l vad.
Ma gandeam cum va fi, daca va semana cu mine, cu sotul meu, daca va plange, daca ma va recunoaste si cate si mai cate intrebari.
Am uitat sa va spun. In timpul unui control, medicul meu mi-a recomandat sa merg sa-i fac o ecografie la un picior. Am zis aoleu, chestiile astea nu se mai termina? Chiar nu ma pot bucura in liniste de astea ultime saptamani? Mi-a explicat ca din cauza ca eu sunt destul de mica iar el destul de mare, nu prea a avut loc in burtica si a stat stamb. Ce puteam sa spun? Decat sa sper ca nu va avea nimic.
Vine ziua cu pricina. La 7 ma instalez la maternitate. Asistentele ma instaleaza in rezerva si astept. Si astept. Si astept. Intr-un final, vine o asistenta sa ma conduca la terapie intensiva unde trebuie sa stau inainte de operatie cu o perfuzie. Nu stiu a cata era, deja ma plictisem. Pe la ora 12 incep durerile. Da ce dureri, Doamne, am zis ca mor. Erau ca un cutit care imi intra in spate, burta era foarte incordata, am chemat asistentele si le-am spus ca ma doare si sa cheme doctorul. Doctorul nu vine, in schimb imi trimite un monitor pentru contractii. Pe bune? Asta iti puteam spune si eu ca am contractii. Toata stima si respectul pentru femeile care nasc natural. Nu as putea.
Durerile erau din ce in ce mai mari, incepusem sa plang pentru ca nu mai puteam suporta. Le-am rugat sa sune medicul si sa-l cheme. L-au sunat de doua ori, a zis ca vine. Tot se lasa asteptat. A treia oara le-am rugat sa-l sune si sa-l intrebe daca nu ma pot duce in sala de nasteri si sa-mi fac anestezia si sa stau linistita sa-l astept acolo. Simteam ca lesin de durere. Primesc aprobarea de a ma lua si a ma transfera in sala de nasteri. In momentul cand m-am ridicat de pe pat, mi s-a rupt apa. Thomas s-a nascut de ziua lui, exact cand trebuia sa vina. Nu stiam ce era acel lichid si ma uit la asistenta si imi spune ca este ok si sa mergem in sala.
Trebuia sa-mi faca anestezia. Se face o injectie in coloana. Cred ca mi-am terorizat toate prietenele inainte intrebandu-le cum au stat ele nemiscate in momentul cand le-au bagat un ac, credeti-ma, nu era mic, in coloana. Imi era frica sa nu ma misc si sa raman paralizata sau ceva de genul. Cel putin asa m-a speriat un anestezist la consultul pre anestezic.
In momentul acela nu stiam cum sa grabesc toata treaba asta, voiam doar sa nu mai simt durere si sa ma anestezieze. Nici nu am clipit cand mi-a facut-o. In sfarsit nu mai simteam durere. Vine si al meu medic. Si surpriza vine si sotul meu. A vrut sa asiste la nasterea primului nostru copil. Medicul a inceput sa faca misto de el ca daca i se face rau nu crede ca asistentele se vor descurca sa-l scoata pe hol 🙂
Nu am simtit nimic in timpul nasterii, nici macar aceea presiune de am auzit inainte. Eram atat de fericita ca nasc incat cred ca mi-a anesteziat toate simturile. Sotul meu, ce sa zic, era cam alb. Dar a rezistat pana la final. Era in stanga mea si astepta. Asteptam amandoi sa-l vedem. Copilul nostru.
Il scoate, il pune pe masa in stanga noastra. Cand l-am auzit plangand pentru prima data mi-au dat lacrimile. Stiti cat am asteptat momentul acesta? Cat m-am rugat pentru el? De fiecare data cand imi puneam o dorinta, aceea era de a avea un copil. Si acum era aici, langa mine. Puteam sa-l ating. Uitasem tot. Toate injectiile, toata suferinta, toate lacrimile varsate. Acum omuletul era aici langa mami si tati. Iar eu eram mami.
l-au luat si l-au dus la neonatologie. Medicul incepuse sa ma coasa. A iesit si sotul meu. Suna de la neonatologie. 3.850 kg si 56 cm. Era perfect. Cel mai grasut copil din ziua aceea.
Abia asteptam sa termin aici si sa ma duc la el sa-l iau in brate.
Dupa ce m-a cusut, a trebuit sa stau cateva ore in terapie intensiva, pana imi reveneam cu picioarele. Ma fortam sa le misc pentru a pleca mai repede de acolo. Voiam langa el. Mi l-au adus si m-au pus in brate. Doamne, cum mirosea! Miros de bebelus. Nu voiam deloc sa-l las sa plece dar nu putea sta acolo.
In final imi simt picioarele si ma lasa sa plec in rezerva.
Sa inceapa distractia!
