Despre mine…
Despre mine…
Urmeaza un articol lung. Am simtit astazi sa scriu aceste randuri pentru ca luna Decembrie este luna magiei, luna mea preferata.
Cand am inceput acest blog, pe vremea cand Thomas era doar un bebelus de cateva luni, am avut in cap ideea ca daca as putea scuti de suferinta macar o femeie, atunci mi-am indeplinit scopul. Surpriza mea a fost ca povestea mea, transpusa aici, in acest jurnal online a scutit nu numai o femeie ci mai multe si le-a oferit ceva ce pierdusera defitiv: speranta.
Pentru mine, toti anii petrecuti pe la cabinetele medicale din Romania in cautarea unui raspuns, m-au ajutat sa devin mai puternica, mai indiferenta si sa am o voce. Sa nu mai iau pastile doar pentru ca spune un anumit doctor si credeti-ma ca am fost la top off the top ci sa pun intrebari de ce mi se da acel medicament, cu ce ma ajuta si ce urmarim sa obtinem.
Infertilitatea este o boala care in Romania este bagata sub pres, ascunsa. Sa fie rusinea? Habar nu am. De aceea am povestit aici detalii intime din experienta mea, ca sa vedeti ca nu sunteti singure.
Au fost 7 ani lungi, cu multe lacrimi, multa suferinta fizica si psihica. Ce m-a ajutat sa nu cad definitiv in depresie a fost sa calatoresc. Aveam aceasta libertate de a-mi lua un bilet de avion si de a pleca din tara, sa ma reincarc cu soare si pozitivism si sa ma intorc din nou la interventii, planificari, ecografii si tot felul. Toata viata mea functiona dupa un orar impreuna cu medicii. Orice faceam, era consultat de 2 ori inainte cu o asistenta si un medic. Si de fiecare data cand schimbam medicul, trebuia iar sa o iau de la capat cu un munte de analize, pentru ca stiti cum e, fiecare medic are incredere doar in analizele lui, ceea ce este, ma scuzati, dar este o tampenie!!
Fiind cu sotul meu de foarte multi ani si avand o relatie foarte frumoasa, pana si vanzatoarea de la Mega ne intreba da noi de ce nu facem un copil. Aceasta intrebare imi provoca o imensa frustrare de fiecare data. Imi venea sa vomit cand vedeam in ochii lor aceasta mahnire, da ea de ce nu face, de ce este egoista, nu esti femeie daca nu faci un copil. Ceea ce este complet fals. Stiti si voi ca sunt anumite persoane care nu-si doresc copii ceea ce este perfect normal. De ce trebuie mereu sa judecam, mereu sa urma acelasi tipar? Nu a fost cazul meu, eu imi doream cu disperare dar nu reuseam. Si eram atat de trista si da, invidioasa, cand mai auzeam de x sau y ca e gravida. Numai eu stiu ce era in sufletul meu. Insa nu avea legatura cu persoana respectiva, era vorba doar despre mine. De ce nu eu? De ce mereu e altcineva? Ca eu nu fac rau, ca mereu am ajutat, ca nu mint etc si cate si mai cate aveam in cap.
Au fost ani tare grei pe care nu i-am uitat. Nu ai cum sa uiti, nu mai este durerea la fel de mare dar de uitat nu am cum. Sa uit ca dupa al 4lea embriotransfer in Romania, in final s-a prins sarcina insa era cu ou clar si a trebuit sa fac primul chiuretaj din viata mea. Doamne, cat am putut sa plang! Cat mi-am dorit sa fie acolo un bebelus si nu o placenta goala.
Nu am cum sa uit ca dupa o luna petrecuta la Viena singura la o clinica, am reusit sa obtin doar un embrion dupa un tratament ingrozitor de greu si nu s-a concretizat intr-o sarcina.
Nu voi uita niciodata cum de Sf Andrei, dupa al treilea fiv si al saselea embriotransfer, s-a oprit din evolutie bebelusul meu si a trebuit sa fac al doilea chiuretaj in luna Decembrie…Nu am sa uit niciodata cum am stat o ora in masina singura in fata maternitatii Regina Maria si am plans pana nu am mai avut lacrimi. Nu voi uita dar stiu ca prin tot ce am trecut, am devenit o alta femeie. O femeie care isi iubeste copilul nespus si care apreciaza altfel tot ce i se intampla in viata.
Mereu am simtit ca am un inger pazitor, un inger care atunci cand simte ca este momentul, imi trimite in cale exact oamenii de care am nevoie. Oameni care m-au ajutat.
Am ajuns in Spania la recomandarea medicului meu de aici. Era la momentul respectiv, clinica cu cea mai mare rata de succes din Europa si America de Sud. Le-am trimis mail, m-au sunat si m-au programat. Am ales Valencia pentru ca acolo e clinica mama. Acolo a luat nastere totul. Am simtit ca Valencia imi va da copilul mult dorit. Am nimerit la medicul care a infiinta clinica. Oameni buni, nimic pe lumea asta nu este intamplator, o serie de actiuni ne duc exact la acel moment.
Am fost primita la Valencia cu bratele deschise, cu zambetul pe buze. Acolo nu eram un cod de pacient, eram Laura Covaci care este din Romania, are 29 de ani si nu poate face un copil. Toata lumea in clinica zambea, acolo nu exista nu se poate!
De la inceput mi-au dat un sentiment de incredere, ca ma vor ajuta. Ce mi-a placut in special la ei, este faptul ca mi-au tratat problema individual, nu mi-au dat aceeasi schema de tratament ci mi-au adaptat-o in functie de nevoile mele. Mi-au spus sa am incredere in ei ca va fi totul bine. Interesul lor era sa plec de acolo rezolvata, nu sa ma intinda pe mai multi ani, sa bajbaie. Eu am stat 2 ani pentru ca am avut mai multe interventii chirurgicale de facut inainte de a transfera embrionul insa fiv-ul l-am facut in 2 luni. Atat de simplu a fost.
Mi-au explicat ce reprezinta fiecare medicament si de ce este necesar sa-l iau.
Si relaxarea. Doamne ce relaxare era acolo. Imi spuneau ca sunt atat de tanara, de ce am venit la ei. Mi-au dat lacrimile cand le-am spus ce am patit in tara mea, cat am suferit si de cat timp ma chinuiam.
Fac o paranteza, clinica nu stie ca eu am scris acest blog. Nu stie nici cati pacienti am ajutat si cate femei au obtinut copilul mult visat asa ca sa nu credeti ca eu am vreun folos pentru ca ii recomand.
Revenind,
Medicul de acolo mi-a spus ca toata treaba o face laboratorul si embriologul. Ei sunt cei mai importanti in acest proces. Erau oameni din taoat Europa in sala de asteptare, oameni care deja erau la a doua sarcina cu ei, si ma incurajau. Avea sa fie bine, Laura!
Povestea mea este lunga si dureroasa dar cu un final extrem dar extrem de fericit. In 2018 a venit pe lume Thomas Alecsandru, lumina ochilor mei. A venit dupa un embriotransfer unde au fost transferati 2 embrioni insa la 8 saptamani,inima celui de-al doilea s-a oprit. Embrionul meu a supravietuit unei hemoragii extrem de puternice pe care am avut-o la 5 saptamani de sarcina. Hemoragie unde s-a pus problema de trasnfuzie de sange si pana sa ajung sa mi se faca o ecografie, medicul de la urgente era convins ca am pierdut sarcina. Dar nu, el era acolo. El a devenit puterea mea. Aerul de care aveam nevoie.
Daca sunteti curioase, aveti toate etapele scrise aici, in acest jurnal online. Eu voiam sa va reamintesc ca sunteti puternice si sa mergeti pe intuitia voastra, sa nu va lasati pana nu obtineti ceea ce va doriti!
Sunt aici pentru cele care doriti un sprijin, o vorba buna, un sfat. Eu din pacate, am fost singura si cu multe intrebari dar acum am raspunsruile pe care atatia ani le-am cautat!
Sa aveti un Decembrie plin de magie si speranta!
