Tutela parentala

Din pacate, in aceasta viata a noastra pe Pamant exista si momente in care parintii unui copil nu se mai inteleg si prin urmare aleg sa mearga pe drumuri separate. Nimic rau in asta. Mereu am fost de parere ca daca un cuplu nu se mai intelege cel mai bine este sa se separe. Nu am inteles niciodata femeile acelea care aleg sa se sacrifice pentru copii si sa locuiasca impreuna cu sotul desi au vieti total separate. De ce ai face asta?? Ai impresia cumva ca copilul nu-si da seama? Sau ca va creste mai bine daca va sta cu ambii parinti in casa? Gresit! Complet gresit! Copilul acela va creste intr-o casa plina de certuri, nemultumiri, unde va observa lipsa de afectiune dintre parinti si probabil va crede ca asa este normal, sa te certi mereu, sa-l comentezi mereu pe celalalt, sa fi mereu nemultumit si neimplinit. Asta este solutia? NU!

Mereu mereu am apreciat familiile care desi nu se mai intelegeau pe plan emotional, au ales sa se separe dar sa fie prezenti 100% in viata copilului. Acestia sunt adevaratii parinti care lasa orgoliul la o parte si vad doar interesul copilului.

Va marturisesc ca si eu provin dintr-o familie in care parintii meu au divortat inca de cand eu eram la scoala generala, undeva prin clasa a treia. Dar eu fac parte dintre cei norocosi, ambii parinti au fost prezenti in viata mea si nu au cautat sa se denigreze unul pe celalalt in fata mea. Normal, am ramas sa locuiesc cu mama dar tatal meu a fost mereu, mereu prezent in viata mea. Si-au refacut viata si m-am bucurat pentru ei, sa-i vad fericiti. Tatal meu chiar are si un copil care este cu 20 de ani mai mic decat mine, un frate vitreg pentru mine, Matei Cristian. M-am bucurat pentru el si sotia lui, normal. Si pentru mine recunosc ­čÖé Iar mama este cu acelasi partener inca de cand eram eu mica.

Ambii parinti mi-au oferit siguranta si stabilitate. Incredere ca pot sa reusesc si iubire. Si au facut asta separat dar impreuna. Si le voi fi recunoscatoare pentru faptul ca m-au ferit de certuri, scandaluri si nemultumiriile proprii.

Cand eram eu mica, imi amintesc ca se certau destul de des. Si eu eram prezenta. Ii vedeam ca sunt nefericiti. Dar eram doar un copil si in viziunea lor nu eram capabila sa inteleg ceea ce se intampla. Insa eu eram constienta. Si acele certuri pe mine ma afectau. Si uite ca am 33 de ani si tot imi amintesc cum ma simteam atunci. Parintii mei au luat cea mai buna decizie pentru viitorul meu. Nu au ales sa stea impreuna doar de dragul de a locui sub acelasi acoperis.

Pot exista si cazuri in care cuplul se desparte si in loc sa se gandeasca la interesul copilului, aleg sa se certe prin tribunale, sa se certe pe prieteni, pe avere, sa traga de copil intr-o parte si-n alta. Ce sa inteleaga acel copil? Unde este stabilitatea de care acel copil are disperata nevoie? Ce ii arati tu copilului respectiv? Nu-mi plac aceste persoane! Pentru mine sunt niste brute care se gandesc doar la ele. Cu sentimentele pe care le am pentru Thomas nu pot sa-mi imaginez ca i-as face vreodata asa ceva. Sau ca as alege sa-l tin departe de tatal lui. Niciodata!

Am simtit sa scriu acest articol pentru ca stiu persoane care aleg sa nu divorteze cu scuza ca se gandesc la copil si le vad cand ies impreuna ca efectiv se urasc. Se cearta. Iar copilul? Ce sa zic, numai fericire nu se poate numi ce simte.

Am vazut si copii care plangeau dupa unul dintre parinti pentru ca sunt e lasati sa-l viziteze dar am vazut si parinti separati care aleg sa faca 2 vacante pe an impreuna pentru copil, prezenti ambii la orice eveniment important din viata acestuia iar acel copil este o explozie de bucurie. Pentru mine asta este normalitatea.

Daca treceti printr-o situatie similara, in care nu va mai intelegeti, si aveti un copil impreuna, aveti in vedere ceea ce este mai bine pentru el. Aduceti-va aminte ca l-ati creat din dragoste si cu dragoste trebuie crescut.

Share: