AL DOILEA CHIURETAJ

Ce sa fac acum? Doctorul a spus hai sa asteptam. Daca se elimina natural bine, daca nu facem chiuretaj. Va zic sincer: eram la pamant!! Intram in Decembrie, luna mea preferata din an, imi place sa daruiesc cadouri, imi place cand ii vad pe ceilalti fericiti in timp ce deschid cadourile, ador sa fac bradul cu sotul meu in timp ce ascultam colinde. De data asta nu, nu voiam sa aud de Craciun, nu voiam sa fac nimic. Voiam doar sa dispar.
Mama mea era in Caraibe, in St Martin. Ea a zis de ce nu venim si noi? Era ceea ce aveam nevoie. Am luat bilete, aveam zbor pe 25 decembrie la 6 dimineata, cu tot cu schimbarea de fus orar ajungeam acolo la ora 15 pe 25 decemebrie. Dar ce fac cu sarcina? Tot nu se elimina. Sun medicul, ii spun ca am bilete pe 25 decembrie. Pe 19 decembrie m-a programat la chiuretaj. In luna mea preferata, luna bucuriei si a fericirii, eu eram cu moralul la pamant si programata pentru al doilea chiuretaj
19 decembrie dimineata Regina Maria. Ma internez . Eram eu cu sotul meu. Nu a durat mult. Voiam doar sa se termine, voiam sa inchei acest capitol, nu suportam ideea ca a fost din nou un esec.
Eram in salonul de terapie intensiva impreuna cu alte mamici care nascusera in ziua aceea iar mie mi se scurgeau lacrimile pe obraji. Ma gandeam ca ele de Craciun vor fii acasa cu un copil in jurul bradului, cu toata familia stransa si vesela iar eu nu vedeam viitorul meu. Mare greseala, daca ma intrebi pe mine , sa pui femeile care fac chiuretaj impreuna cu proaspetele mamici. Ma gandeam daca si eu vreodata voi fi aici in salon cu telefonul in mana si primind mesaje de felicitari de la cei apropiati.
Interventia a decurs bine, m-a curatat si ceea ce m-a surprins este ca nu mi-a dat nici un fel de antibiotic dupa, atat de sigur a fost pe ceea ce a facut.
Nu am facut brad. Nu am vrut. Am inceput sa ma preocup de bagaje. Luasem legatura cu cei din Valencia, urmatorul pas era operatia de modificare a uterului. Uterul meu trebuia sa devina din tubular, triunghiular. Aveam sa fac asta in februarie dupa ce ma intorceam din vacanta. Am stat 2 luni plecati. O luna in St Martin si 3 saptamani in St Barth. Am petrecut Craciunul pe plaja, revelionul tot pe plaja. Curgeau mesajele de invidie si :da voua acasa nu va mai place? Offf daca ati fi stiut voi de ce am plecat
Tot timpul cat am stat acolo am tinut legatura cu cei de la clinica pentru programarea operatiei. Pe 2 februarie avea sa fie.
Nu stiu cate dintre voi ati facut un chiuretaj dar se intampla niste lucruri in corpul unei femei in momentul cand este supusa la o astfel de interventie. Primele 3 saptamani am avut o hemoragie iar intr-una din nopti chiar m-am speriat. Doctorul mi-a spus ca e normal. Am mers pe mana lui.
Nu e usor sa treci prin asta. Conteaza atat de mult sprijinul celor din jur. Desi nimeni dar absolut nimeni nu-ti poate intelege durerea. De multe ori adormeam plangand, fara sa stie Cata, de fiecare data cand auzeam ca X sau Y va avea un copil. Era o durere pe care o simteam si ma simteam vinovata ca gandeam asa. Un copil e un motiv de fercire.
Dar cand le mai auzeam ca spuneau ca s-au chinuit ceva si le intrebam cat timp iar ele raspundeau: 2 sau 3 luni… pai asta e chin?? Asta e placere. Mie nu-mi mai apartinea corpul. Era al medicilor. Totul faceam in jurul planning-ului dat de clinica. Nu mai aveam nici o rusine, ma dezbracam de cum intram pe usa cabinetului. Nu conta ca erau 5 oameni in cabinet. Eram atat de obisnuita cu ce mi se intampla incat nu mai aveam nici o pudoare.
Stati stati…povestea mea are happy ending! Stay with me, nu va voi dezamagi