Al doilea trimestru de sarcina
Era timpul sa opresc injectiile cu progesteron pe care le faceam intramuscular o data pe saptamana. Dar imi era frica. Cumva in mintea mea era inradacinata ideea cum ca acele injectii sunt necesare pe toata durata sarcinii si numai asa voi reusi sa duc sarcina la termen. Va dati seama cam ce era in capul meu…
In jur de 16-18 saptamani am simtit prima miscare. Doamne. Nu va puteti imagina ce am simtit. Stiti senzatia aceea pe care o aveti cand iti tremura incotrolabil un muschi de pe picior? Asa simteam eu dar pe interior, parca imi tremura uterul 🙂 Am citit ulterior pe net si scria ca prima miscare a bebelusului unele mamici o descriu ca senzatia de fluturi in stomac. Exact asa. Asta a fost intr-o zi, nu prea eram sigura ca ceea ce am simtit eu era Thomas sau altceva.
In zilele ce au urmat a fost liniste. Chiar ma ingrijoram . Pana cand intr-o zi a decis gata, trebuie sa ma fac simtit. Si simtit a fost toata sarcina deoarece nu a stat locului o clipa. Eram sigura ca voi avea un distrugator de locuinte. Adoram momentele noastre,cand el se impingea in burtica. Medicul mi-a spus ca el se impingea atat de tare pentru ca nu avea loc de desfasurare, fiind un grasut. Atunci cand nu il simteam, il impungeam eu. Asa eram sigura ca e totul bine. Si l-am impuns cateva luni bune. Recunosc. Imi era teama sa nu-l pierd. Am trait cu teama asta pana cand i-am auzit primul plans.
Acum, uitandu-ma in urma, imi pare rau ca nu m-am putut relaxa. Am avut o sarcina atat de frumoasa, fara probleme(mai putin sangerarea de la inceput) dar am trecut prin atatea evenimente neplacute si mi-au furat din fericirea pe care as fi putut sa o traiesc in timpul sarcinii. Va zic, unele femei nu stiu cat sunt de norocoase. Atunci cand se iau dupa metoda calendarului si raman gravide imediat. Sau cand le mai vad pe alte mamici care calatoresc cu avionul fara panica, fara sa aiba 3 straturi de haine pe ele si sosete in picioare in timpul zborului pentru a nu raci. Mi-as fi dorit si eu sa pot fi asa. Dar in schimb relaxarea mea a venit dupa ce am nascut. Totala! Zen era numele meu. Dar despre asta va voi povesti mai tarziu.
Cu miscarea lui Thomas la purtator sa spunem ca eram mai calma. Tot aveam grija la ce mananc. Dulciuri deloc, mancare bine gatita, fara sos, fara branza, fara salate. Sincer am trait cu ciorba, cartofi la cuptor si gratare de carne slaba. Peste de-abia mai tarziu. Carne de vita o data pe saptamana. Intrebati-ma acum de cate ori mananc carne. Nu o sa va placa raspunsul :)) Am scris intr-un alt articol pe blog ca, inainte de tratamentul de fertilizare, am renuntat complet la proteina animala si m-am simtit foarte bine. Acum nu pot spune ca am renuntat dar ma simt mai bine daca mananc un regim format preponderent din legume si peste. Voi procedati asa cum va simtiti mai bine, nu lasati lumea sa va influenteze, voi va cunoasteti cel mai bine organismul.
Ca medicamente in continuare luam No Spa 40 mg si Carcel Stop. Carcel Stop este un medicament bogat in Magneziu, B6 si B12. Nu am mai auzit alta graviduta sa fi luat acest medicament dar mi-a fost recomandat de medicul meu salvator de la Camera de Garda si am mers pe mana lui. Rau in nici un caz nu mi-a facut.
Pe la 14 saptamani medicul mi-a spus ca Thomas are un chist pe creier. Stai putin. Cum adica chist pe creier? Da, da, spuse el. Se poate sa se retraga pana la 21 saptamani. E normal. Si daca nu se retrage pana la 21 saptamani? Il operam, spuse el. Cuuum?? Copilul meu mult dorit are chist pe creier? Va dati seama ca am rascolit tot internetul dupa ce am iesit de la consultatie. Am aflat ca este destul de comun pt fetusi sa aiba aceasta afectiune dar la 90% din cazuri dispare pana la 21-24 saptamani.
Eram atat de suparata, ma gandeam ca mai bine nu-mi spunea. Dar tocmai mi-a spus pentru ca este obligat prin natura meseriei sa imi spuna tot ce vede pe ecograf. Si credeti-ma, omul este specialist!
Pe la 18,19 saptamani am avut dureri foarte mari de burta, m-am dus la maternitate, mi-au pus o perfuzie cu No Spa, se pare ca ma durea bazinul de la marirea uterului. Si mi-a facut ecografie sa verifice ca e totul bine. Eu intrebam incontinuu de chist. Chist in sus, chist in jos. Da ,da e tot acolo. Ce ma tot intrebi atata? 🙁
Pe la 21-22 saptamani, nu mai tin minte exact, intreb iar: chistul? Ce chist? Pai chistul care era.
Aaa, nu mai e. Pfff, o veste buna!
De ce va scriu toate astea? Scriu pentru cele care isi doresc un copil, pentru cele care sunt sub tratament de fertilizare sau pentru cele care au reusit sa aiba copilul mult dorit. Scriu pentru ca sunt sigura ca toate ne confruntam cu anumite panici si vreau doar sa va spun ca o sa fie bine! Nu sunt vreo specialista, va relatez doar povestea mea si imi doresc sa va dau incredere sa nu renuntati! Greul nu se opreste dupa ce a reusit tratamentul. Stiu! Dar ai incredere in destinul tau si ai incredere in Dumnezeu.
