La final de an, toata lumea se gandeste la ce a fost bine si ce nu in anul care tocmai se incheie, isi fac planuri pentru anul ce urmeaza si isi propun ce sa nu mai repete.
Ma numesc Laura, am 31 de ani si pana de curand am suferit de infertilitate 🙂 Cand am scris aceasta fraza, m-am simtit de parca eram la o intalnire AA, intr-o incapere plina cu alte persoane care imi impartasesc suferinta.
In schimb, sunt singura in Spania, cu un copil de un an si aproape 2 luni langa mine, care se joaca linistit. Copil obtinut dupa 6 ani de tratamente, durere, suferinta si dezamagiri. Lacrimi. Sa nu uitam de ele. Cu galeata!!!