Cum imi cresc copilul

Daca va doriti copii, pregatiti-va o data cu ei, sa luati la pachet si toate mamele atotstiutoare din parcuri, loc de joaca, grupuri pe facebook etc.

Cand eram gravida cu Thomas, ma uitam pe facebook la diverse grupuri si recunosc ca am trimis cerere la unele care aveau mii de mamici inscrise crezand in naivitatea mea de mama in devenire, ca acolo este un loc prietenos unde impartasim diverse retete, sfaturi despre jucarii, scoli samd. Ei bine NU! NU si NU! Sunt de fapt niste secte! Care cauta sa te spele pe creier, de parca si-asa nu ai avea hormonii facuti praf, mai vin si ele in completare.

De curiozitate, ati citit vreo discutie aflata pe un astfel de grup?

Tin minte ca atunci cand avea Thomas 6 luni si abia incepeam diversificarea, am cautat pe online diverse modalitati prin care sa-l imprietenesc cu mancarea solida. Eu am mers pe primele 2-3 luni cu mancare pasata, dupa pasat din ce in ce mai putin ca pe la un an si ceva sa manance cam orice. Sincer nu aveam chef sa am Salvarea pe speed dial si sa stau cu frica atunci cand ii dau boabe de porumb intregi la 6 luni sau mai stiu eu ce. Dar asa am procedat eu, nu inseamna ca si tu trebuie sa faci la fel. Insa, pe acel grup de care va vorbesc, scrisese o mamica sa ceara sfaturi cu morcovul pasat( prima leguma care se ofera copilului) si au sarit cu gura pe ea alte mamici spunand ca ce e prostia asta sa dai mancare pasata, ca ei trebuie lasati sa exploreze, sa se joace cu mancarea, ca ea este o INCAPABILA-da, exact asa s-a exprimat o alta mama, pentru ca nu e in stare sa aiba grija de copilul ei si sa-l invete de la inceput cu hrana in starea ei naturala! Suntem normale? Chiar ne-am pierdut orice urma de moralitate? Nu m-am bagat in discutie pentru ca era clar ca imi bateam gura de pomana insa reactia celei care a adresat aceea intrebare m-a bucurat pentru ca nu s-a lasat si mai mult decat atat, a dat un raspuns politicos si nu a sarit cu acuzele!

Ma deranjeaza foarte tare discutiile in ceea ce privesc educatia copilului. Sa va explic de ce? Eu cu sotul meu suntem 2 parinti care ne-am asteptat copilul 7 ani de zile. Thomas este un copil extrem dar extrem de dorit. Cu toate astea nu este un copil rasfatat! Asta nu! Pentru ca mi-am dorit un copil cu care sa pot iesi in public fara a face diverse scene. Nu zic ca nu face, dar nu este genul care nu intelege daca nu-i explici ceva. Noi il pupam non stop, il luam in brate non stop, ii aratam ca il iubim si nu sunt de parere ca trebuie sa fi reticient in a-ti arata dragostea. Stati linistite ca am nopti la activ in care plangeam langa el de somn si spuneam rugaciuni numai in ideea ca o sa adoarma la un moment dat. Si asta a durat 2 ani nu cateva luni! Deci nu a fost lapte si miere perioada lui de bebe. Insa sunt de parere ca el simte dragostea ce i-o purtam, simte ca langa noi gaseste intelegere. Cand imi da cate o palma, vine repede si ma pupa.

Nu accept sfaturi de la alte mame care ma judeca pentru ca imi iubesc prea tare copilul si sunt de parere ca ar trebui s-o las mai moale cu afisarea asta. Stiti ce cred eu? Ca sunt efectiv niste mame frustrate! De ce ai comenta tu, ca Thomas primeste prea multa dragoste? Prea multa atentie? Copilul meu este toata lumea si tot Universul meu si pentru el chiar fac orice asa ca nu permit nimanui sa-mi spuna cum ar fi normal sa-mi cresc copilul.

Si in final, de unde stim ce este normal? Poate normalitatea ta este diferita de a mea. Poate tu consideri ca este normal sa planga o ora si sa se arunce pe jos in parc de frustrare. Am observat in jurul meu ca, atunci cand copiii primesc atentia pe care si-o doresc, dispar si scenele de nervi. Drept urmare copilul meu nu se arunca pe jos si plange o ora! Pentru ca eu nu-l las acolo!

Eram cu Thomas in parc si exista un magazin unde gasesti diverse snacks-uri si jucarii. Mereu ii cumparam cutie cu balonase din acelea de sapun de acolo si popcorn. Duminica acum dupa ce i-am cumparat, am mers pe banca si am inceput sa ne jucam. Evident ca din greseala a scapat toata cutia pe jos si s-a varsat apa. Nu a plans, nu l-am certat. L-am intrebat: mai vrei una? El a spus: popcorn. Ok, mergem si luam popcorn. Insa cand am ajuns la magazin, voia un avion de jucarie. Si arata spre el si pusese boticul acela adorabil . I-am spus nu, nu se poate, avea acasa ceva asemanator! Nu a vrut sa plece de acolo! 10 minute am stat acolo. Nu a plans. Nu s-a aruncat pe jos. Doar astepta de la mine sa il cumpar. Nu! I-am spus ca plec si ramane si fara popcornul pentru care am venit. A spus Nu Nu si s-a dus si a luat punga de popcorn. De ce v-am povestit asta? Pentru ca am vazut multe reactii in jur in care parintii se pierd cu firea, nu au rabdare, aleg sa tipe la copii in loc sa le explice motivul refuzului lor. Sa stiti ca ei inteleg mai multe decat credem noi. Desigur, am vazut si parinti care-si bat copiii dar asta este prea mult pentru mine si nu vreau sa intru in acest subiect!

Pentru ca am decis sa fac publica toata lupta mea cu infertilitatea si totodata sa vi-l arat pe copilul meu cum creste, ma trezesc in privat cu diverse mesaje. Sunt persoane care, daca nu il arat pe Thomas intr-o zi, ma intreaba daca e ok si ce s-a intamplat pentru ca ele mereu intrau pe profilul meu numai ca sa vada zambetul lui dar pe langa aceste persoane, mai exista si categoria opusa de mame care ma judeca. Si voiam sa va spun ca fiecare are dreptul la propria parere insa te rog nu-mi umbri mie fericirea cu nefericirea ta!

Eu in final fac ce simt si il cresc pe Thomas asa cum consider eu de cuviinta: cu dragoste!