Prima calatorie

Am sarit un pic direct la varsta de 3 luni si am omis cateva evenimente deoarece au fost multe mamici care mi-au dat mesaj si m-au intrebat cum a fost prima calatorie cu Thomas, cum am procedat cu mancarea, cu sterilizatul etc. Asa ca am decis sa scriu intai un articol despre calatorie si dupa aceea voi reveni la botez si celelalte evenimente anterioare acestei calatorii.

Prima data am plecat cu Thomas cu avionul fix in ziua cand el implinea 3 luni. Am mers la Cannes, locul in care ma reintorc mereu cu placere de 15 ani incoace. De data aceasta am ajuns cu familia mea completa. Catalin, Thomas si Muffy evident 🙂 Este nelipsit din calatoriile noastre.

Cum a fost? Greu :)) Dar sincer pana incep diversificarea mi se pare muuuult mai usor de plecat cu cei mici.

Ceea ce este la mine diferit fata de celelalte mamici, este ca eu m-am chinuit mult sa-l am pe Thomas si poate am un grad de toleranta mai mare si incerc sa nu ma enervez foarte tare. Nu este usor sa pleci cu un copil mic mai ales daca nu ai ajutor cu tine, ma refer aici la o bona. Sigur ca te ajuta si sotul dar nu este la fel. Sotului nu-i pot spune sa ramana in camera sa-l culce ca eu sa ma duc sa stau la plaja si sa-mi relaxez neuronii dupa plansetele celui mic. Sigur ca si mie imi vine sa ma dau cu capul de pereti sau sa plec de acasa si sa nu ma mai intorc dar imi revin repede pentru ca il iubesc mai mult decat ma iubesc pe mine si stiu ca el saracul nu stie sa-mi spuna ce are, ce il doare, ce ii place sau ce ii displace.

Asa si cu vacantele. Trebuie de la inceput sa te obisnuiesti cu ideea ca nimic nu va mai fi ca inainte. Dar cum? Va fi mai bine! Credeti-ma! Bucuria din ochii lui Thomas cand vede ceva nou, nu se compara cu nimic! Nici cu cinele tarzii la lumina lumanarii pe care le aveam cu sotul meu in vacante sau cu orele pierdute prin magazine. Sa-l vedem pe el cum se bucura atunci cand simte nisipul sub picioare, sau cand vede o pasare mai colorata…e priceless.

Asa sa incepem:

Bagajul? La Cannes am stat 3 nopti de joi pana duminica. Si inainte sa-l am pe Thomas imi revenea aceasta sarcina dar acum trebuia sa calculez pentru 3 persoane in loc de doua. I-am luat 3 schimburi pentru fiecare zi, 3 pijamale, o gramada de pampersi, 2 aleze, o sapca, 3 perechi de pantofi cu sosete, 2 museline pentru ca ii puneam pe spatele carutului pentru a nu trasnspira, o geaca in caz ca ploua, o geaca in caz ca e racoare , o geaca in caz ca e vant :))

Am mai adaugat 3 pungi de lapte praf, nurofen, paracetamol, panadol, spray cu apa de mare pentru nas, batista bebelusului, crema pentru fundulet, servetele pentru fundulet, servetele pentru maini, apa micelara de la Bioderma baby, comprese sterile, spray pentru tantari si neaparat crema de soare cu protectie 50. Si acum Thomas cand iese in parc este dat cu crema pe maini, picioare si fata.

Bineinteles ca nelipsita din bagaj era si pompa de sani deoarece el inca era alaptat (in aceea vacanta a fost si ultima lui masa de lapte matern)

Am mai luat un burete pentru spalarea biberoanelor, detergent pentru biberoane, crema lui de corp, samponul de baie.

Problema cea mai mare era sterilizatul. Cum faceam cu biberoanele? Unde le sterilizam? Am cautat in tot orasul un sterilizator portabil dar toate erau foarte mari si nu erau o optiune pentru mine.

Oricum lui Thomas nu prea i-am sterilizat in prima luna asa ca daca nu gaseam, aia era, nu-i mai sterilizam si gata. Am facut totusi o cerere la hotel daca imi pot oferi un sterilizator. Surpriza cea mai mare a fost cand am ajuns in camera de hotel si am gasit sterilizator, incalzitor de biberoane, cadita pentru baie si un baby crib pentru Thomas. Am fost placut impresionata.

Gata, bagajul era facut. Am mai adaugat la carucior plasa de tantari, pelerina pentru ploaie si umbrela pentru soare. Contrar aparentelor am avut un singur geamantan 🙂

Cel mai frica si mai frica mi-a fost sa nu raceasca in avion. Am tot auzit povesti cum ca aerul in avion e foarte uscat pentru ei, eram panicata sa nu fie cineva racit si sa- i transmita si lui raceala samd. In avion a fost imbracat normal, o pereche de blugi mai larguta, adidasi, body cu maneca lunga si o jacheta in caz ca e prea racoare. Aaaa si sa nu uit, am avut si ghiozdanul lui unde aveam 2 biberoane, un recipient in care imi puteam socoti cate masuri de lapte aveam, o paturica in caz de racoare, pampersi si un schimb complet de haine pentru el.

Eu lui Thomas mi se pare ca i-am cumparat cel mai tare carut care poate exista pe piata. Fara pic de lauda dar este cel mai practic. Este vorba despre Yoyo by Babyzen, cantareste 6 kg, nu se desparte in mai multe bucati, doar apesi pe buton si se strange ca o gentuta si il pui pe umar. Este printre singurele carucioare acceptate in avion si deci noi am avut avantajul ca nu a trebuit sa predam carutul la imbarcare la usa avionului sau sa stam dupa el la aterizare. Si eram tare mandra cand spuneam la ghiseul de check in ca avem carut care merge in avion si toti dar absolut toti au spus: oh, you have a yoyo 🙂 Va spun sincer: acesta impreuna cu aparatul de lapte a fost cea ma buna investitie pentru timpul meu.

Atunci cand calatoresti cu un copil, surprinzator lucrurile merg foarte repede peste tot in aeroport. Ai intaietate la orice si am trecut foarte repede de punctul de securitate. Si sa nu uitati ca aveti nevoie de pasaport pentru bebelusi oriunde calatoriti inafara Romaniei.

Primul zbor cu avionul? A dormit aproape tot drumul. A fost foarte cuminte. Presiunea nu a parut sa-l fi afectat, mai mult eu am fost stresata sa nu se intample ceva. Fac o mica paranteza: acum cativa ani am avut un zbor ingrozitor de la Munchen la Bucuresti. A fost pentru prima data cand chiar am crezut ca asta a fost si ca se va intampla ceva si atunci am inchis ochii si ma rugam la Dumnezeu sa nu ma lase sa mi se intample ceva pana nu fac un copil. Iar acum ca eram cu el si au fost cateva turbulente dar mici, din nou am inchis ochii si m-am rugat sa nu se intample nimic atat timp cat el e aici si mi se pare incredibil cat de mult s-au schimbat rugaciunile mele de cand il am pe el.

Am ajuns cu bine la Nisa de unde am inchiriat masina pentru a ajunge la destinatia noastra: Cannes-ul.

O sa revin partea a doua in care va voi povesti cum m-am descurcat cu mancarea lui si cu somnul.

Share: