Nu am mai scris de vreo 3 luni pentru ca m-a macinat un sentiment de vinovatie si nu ma puteam obisnui cu acest sentiment, a fost ceva nou pentru mine si nu am mai simtit sa scriu, insa ieri, cineva mi-a dat curaj din nou sa scriu aici.
Nu am mai scris de vreo 3 luni pentru ca m-a macinat un sentiment de vinovatie si nu ma puteam obisnui cu acest sentiment, a fost ceva nou pentru mine si nu am mai simtit sa scriu, insa ieri, cineva mi-a dat curaj din nou sa scriu aici.
Stiinta ne poate oferi o gramada de solutii daca esti deschis la ele. Daca ai ajuns sa faci un tratament de fertilizare in vitro, ai avut sansa de a-ti analiza ovocitele, de a stii daca sunt normale din punct de vedere genetic si de a vedea cum raspund in laborator la diverse tehnici.
Bun…va spusesem in articolul precedent ca prima noastra ecografie a decurs cumva altfel. Cred ca stiam de sarcina de 2 saptamani si intr-o zi eram cu sotul meu in Mall sa cumparam un cadou. Era vara si evident eram in pantaloni scurti si o camasa. In Mall aerul conditionat mergea la greu si am simtit cum incepe sa ma doara burta.
Ma numesc Laura, am 31 de ani si pana de curand am suferit de infertilitate 🙂 Cand am scris aceasta fraza, m-am simtit de parca eram la o intalnire AA, intr-o incapere plina cu alte persoane care imi impartasesc suferinta.
In schimb, sunt singura in Spania, cu un copil de un an si aproape 2 luni langa mine, care se joaca linistit. Copil obtinut dupa 6 ani de tratamente, durere, suferinta si dezamagiri. Lacrimi. Sa nu uitam de ele. Cu galeata!!!