A doua zi dimineata la 6, Thomas este la fel. Nici o reactie, somnolent, nu voia sa faca nimic, nu mai mancase de 36 de ore. Ii zic sotului meu ca nu avem ce face, trebuie sa mergem la Grigore Alexandrescu la camera de garda. Ajungem acolo, plansi amandoi. De-abia ii puteam explica asistentei tot ce s-a intamplat astfel incat sa poata intelege sirul evenimentelor.

In aceasta vara am avut prima problema de sanatate a lui Thomas mai grava. Asa cum sunt legile lui Murphy s-a nimerit atunci cand eram la mare si in weekend-ul de Sfanta Maria. Nu mai bine stateam noi cuminti acasa?Pentru ca erau destul de multe zile libere iar copilul e fan apa, am zis sa mergem la Mamaia. Am ajuns bine, fara aglomeratie.

Ce as fi vrut sa stiu inainte sa il am pe Thomas este de fapt, ce as fi vrut sa stiu pe la 19-20 de ani. As fi vrut sa stiu ca nu este ok sa stai cu o problema de sanatate si sa mergi pe premiza: las ca merge si asa. As fi vrut sa fi cautat cauza problemei mele si poate nu as mai fi ajuns sa fac atatia ani de tratamente, poate as fi fost sanatoasa.

Toata lumea spune ca dupa ce vine un copil in viata ta, gata, s-a terminat cu viata anterioara! Acum trebuie sa i te dedici in totalitate si nu vei mai avea libertatea pe care ai avut-o inainte. Aahhh sweet freedom! Toti vorbesc despre asta dar ce este libertatea pentru tine? Adica defineste. Ce te face sa te simti liber si cum te-ar impiedica un copil sa nu te mai simti liber?

Asa cum ati vazut prin pozele mele, noi avem un catelus Yorkie in varsta de 11 ani. L-am cumparat atunci cand ne-am mutat impreuna, este primul nostru copil si niciodata nu mi-am pus problema ca nu-l voi lasa pe Thomas pe langa el. Se pare ca eu sunt printre putinii parinti care sunt de parere ca un animal in casa  face bine copilului.

Bai e groasa treaba, sotul meu a venit ca o furtuna zilele trecute acasa si s-a plans ca nu scriu despre el pe blog :)) Se pare ca a inceput sa citeasca si a spus ca el e bun pentru mine doar ca sa sparg vaze in capul lui.

Pe net circula diverse poze amuzante cu life before and after kids. La unele rad, cu altele ma identific dar cu unele nu pot fi de acord. Nu pot fi de acord din simplu motiv ca Thomas nu a fost conceput la fel de usor precum alti copilasi si cand aud sau citesc lucruri de genu: asteapta sa te mai distrezi inainte sa ai copil, sa calatoresti, ca ai atatea de vazut si atatea de facut pana sa vina acest mic pui de om care iti va schimba complet viata.

Pentru ca a fost weekend si am avut parte de ajutor din partea sotului meu, am avut timp sa citesc un articol foarte interesant pe net despre recoltarea de celule stem.

Am ales sa scriu despre acest subiect prea putin dezbatut in randul nostru, al femeilor si anume despresia post natala.

De fapt imi dau seama ca titlul este cumva gresit pentru ca prima lui petrecere a fost botezul dar chiar nu stiu cum sa denumesc petrecerea pe care a avut-o la un an, unde i s-a luat si motul si a ales de pe tava diverse obiecte, asa cum este obiceiul.

Si repede a mai trecut un an, un an de Thomas.

Pe 26 Martie 2018 am renascut si am uitat foarte rapid tot chinul prin care a trebuit sa trec pentru a-l avea pe el. Imi lumineaza fiecare dimineata cu zambetul lui, cu rasul lui. Dumnezeu mi-a oferit un copil asa cum l-am visat: bun si vesel!

Asa cum am mai scris, Thomas fiind un copil extrem de dorit si asteptat, am fost si sunt o mama extrem de implicata in cresterea lui. Am stat mai mereu numai noi doi si de aceea nu concepeam cum ar fi sa plec undeva in afara tarii fara el dar stiam ca este ceva necesar pentru a putea fi o mama mereu cu zambetul pe buze. Am povestit cat de greu mi-a fost sa gasesc pe cineva sa ma ajute, neavandu-i nici pe parinti aproape nici pe socri si nu stiam cum aveam sa fac.

Raspunsul este simplu: DA! Copilul vine in viata voastra si o schimba radical. Nu tu cafele pe la ora 10-11 pentru ca atunci arde soarele cel mai tare si nu poti sta cu el afara, nu tu pranz la ora 15 pentru ca atunci copilul e la somn si evident ca trebuie sa fi acasa, nu tu cina de la ora 21. De ce? Ai ghicit! Copilul se baga la somnul de noapte. Regret? Niciodata! Imi iubesc viata de acum si inainte zau ca nu stiu ce faceam cu atata timp liber.

Am lipsit motivat de pe blog pentru ca am avut o problema cu cel mic si a trebuit sa stam internati o noapte la Grigore. Va zic fetelor, am imbatranit 10 ani in ultimile 4 zile dar va voi povesti la momentul oportun. Acum vreau sa va vorbesc de diversificare si cum am inceput noi sa papam mancare solida.

Astazi 13 August este ziua mea. Implinesc 32 de ani. Mi-am dorit foarte tare sa scriu un articol de ziua mea, sa impart cu voi putin din felia mea de tort!

Marturisesc ca inainte sa-l am pe Thomas nu stiam prea bine cum sta treaba cu vaccinurile, cate vaccinuri trebuie sa-i fac si la ce perioada de timp. Dar un lucru era sigur: copilul meu va fi vaccinat! Ulterior dupa ce ne-a reusit tratamentul, am inceput sa citesc si ce am citit pe net efectiv m-a ingrozit!

Mare mare problema sa gasesti ajutor in cresterea copilului. M-am apucat sa caut bona inca de cand eram insarcinata. Mama mea nu mai locuieste in Romania iar soacra mea are grija de alti nepoti si prin urmare bunicile pentru noi nu erau o varianta de luat in calcul. Mare noroc aveti aceia care puteti conta pe mame si soacre. Nici nu va imaginati! Ar trebui sa apreciati ceea ce aveti mai mult si sa le rasfatati din cand in cand.

Inainte sa imi reuseasca tratamentul de fertilizare, ma duceam la un program de antrenament numit Become Fit. Era destul de solicitant si ma duceam de 3 ori pe saptamana. Regim nu aveam de ce sa tin pentru ca eu oricum mananc sanatos. Nu pot sa spun ca ma simteam bine in pielea mea, mereu era ceva ce nu-mi convenea, cred ca asa suntem construite noi femeile, sa fim mereu nemultumite de noi si sa vrem sa aratam ca x sau y.

V-am mai spus ca eu cand l-am nascut pe Thomas eram in ultimul an la Facultatea de Drept. Prima facultate, cea pe care mi-am ales-o la 18 ani, a fost ok dar cumva simteam ca nu a fost de ajuns. M-am mai inscris o data la Facultatea de Drept, pe la varsta de 23 de ani dar m-am retras pentru ca mi se suprapuneau examenele si am simtit ca nu pot face fata asa cum mi-as fi dorit.

Eu cu sotul meu suntem impreuna de aproape 12 ani, casatoriti de 8 ani si desi acum pot sa spun ca ne este un pic mai greu, il iubesc mai mult ca la inceput si cumva nu-mi vad viata fara el si sunt sigura ca nici el fara mine. Ne-am potrivit de la inceput cu vacantele, cu visele noastre si orice eveniment am organizat, a iesit asa cum ne-am dorit.

Asa si cum va spuneam…de la Nisa am inchiriat masina si am plecat spre Cannes, destinatia noastra. Bineinteles ca am solicitat si scaun de masina pentru el deoarece legile sunt foarte stricte in privinta asta plus ca mie mi-e frica sa nu-l pun in scaun si sa merg cu el tinut in brate. Nu stii ce se poate intampla asa ca mai bine sa fie in siguranta.

Am sarit un pic direct la varsta de 3 luni si am omis cateva evenimente deoarece au fost multe mamici care mi-au dat mesaj si m-au intrebat cum a fost prima calatorie cu Thomas, cum am procedat cu mancarea, cu sterilizatul etc. Asa ca am decis sa scriu intai un articol despre calatorie si dupa aceea voi reveni la botez si celelalte evenimente anterioare acestei calatorii.

Prima luna acasa cu bebe Thomas. Ce sa va spun? Eram in paradis.

Cele mai dificile momente la inceput mi s-au parut cele in care eu trebuia sa ii furnizez laptele. Doamne, a fost cumplit. Tot respectul meu pentru mamele care alapteaza si o fac cu atata usurinta.

M-au adus in rezerva pe 26 Martie la ora 7 seara. Ma astepta sotul meu, mama si nasa lui Thomas impreuna cu fetita ei. Inca nu ma simteam in elementul meu din cauza anesteziei dar incercam sa pun o happy face si sa stam de vorba cu totii.

Am nascut prin cezariana. Medicul meu nu programeaza decat cu o saptamana inainte nasterile si nu am stiut de la inceput ca 26 va fi ziua mea norocoasa.

Mai tineti minte cum povesteam ca m-am apucat de renovare prin luna Ianuarie si ca a trebuit sa ma mut la o alta casa timp de cateva saptamani? Acest lucru a avut repercursiuni asupra sarcinii mele si imediat o sa va povestesc in ce au constat.

De cum am aflat ca a reusit transferul, mi-am dorit sa cumpar lucruri pentru el. Multe. Nici nu conta ca nu stiam inca sexul sau ca sarcina era incipienta. Asa cum am mai spus, desi am stat cu teama toata sarcina, cumva in subconstientul meu, eram sigura ca voi ajunge sa-l nasc si ca totul va fi bine.

Era timpul sa opresc injectiile cu progesteron pe care le faceam intramuscular o data pe saptamana. Dar imi era frica. Cumva in mintea mea era inradacinata ideea cum ca acele injectii sunt necesare pe toata durata sarcinii si numai asa voi reusi sa duc sarcina la termen. Va dati seama cam ce era in capul meu…

Asa cum am scris in articolul precedent, prima ecografie nu a decurs asa cum era programata si din cauza aceasta am stat cu inima cat un purice la fiecare ecografie. Da. Fiecare. Timp de 9 luni!

La 24 de ani am oprit anticonceptionalele. Am zis sa astept 6 luni, poate vine menstra. In fiecare luna in care ciclu nu venea , ma entuziasmam si in sinea mea credeam ca sunt insarcinata . Trecuse un an si nimic.